Beneficiarii proiectului “Respect pentru bunici”, derulat de Municipiul Baia Mare, călătoresc în această perioadă cu Mocănița din Valea Vaser, Maramureș. Seniorii au astfel șansa să exploreze o incomparabilă cale ferată forestieră istorică și să admire peisajul superb în timpul călătoriei cu trenul cu aburi.
Până în data de 12 septembrie 2022 vor fi organizate excursii de grup, astfel că, circa 100 de beneficiari ai proiectului nostru se vor bucura de frumusețea și unicitatea călătoriei cu Mocanița .
Proiectul „Respect pentru bunici”, proiect al Municipiului Baia Mare implementat prin Direcția de Asistență Socială Baia Mare, prin SMIS 127397, este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.


Partajează acest conținut:

