
Consilierii județeni ai PNL nu vor da curs întâlnirii convocate astăzi de președintele Consiliului Județean, deoarece nu doresc să fie complici la un simplu exercițiu de imagine al lui Gabriel Zetea.
Maramureșenii nu sunt interesați de imaginea președintelui Consiliului Județean, ei așteaptă fapte concrete. Au nevoie de drumuri funcționale, de aeroport și de rezolvarea problemei colectării și depozitării deșeurilor. Acestea sunt lucrurile care-i interesează pe oameni și la care așteaptă soluții de la Consiliul Județean.
Consilierii județeni ai PNL au susținut constant proiectele de dezvoltare ale județului și o vor face în continuare, în spiritul mandatului dat de maramureșeni.
Cu privire la disfuncționalitățile din ședințele de CJ, invocate de Gabriel Zetea, acestea nu au nicio legătură cu activitatea consilierilor PNL care, precizez încă o dată, sunt minoritari în Consiliu. Domnul Gabriel Zetea dispune de majoritatea necesară pentru a trece proiectele importante pentru cetățeni și nu poate arunca vina pe consilierii liberali dacă lucrurile nu merg cum trebuie.invocate de Gabriel Zetea, acestea nu au nicio legătură cu activitatea consilierilor PNL care, precizez încă o dată, sunt minoritari în Consiliu. Domnul Gabriel Zetea dispune de majoritatea necesară pentru a trece proiectele importante pentru cetățeni și nu poate arunca vina pe consilierii liberali dacă lucrurile nu merg cum trebuie.
Știm cu toții că aceasta este tactica la nivel național a reprezentanților PSD, de a se victimiza, spunând că nu-și pot îndeplini promisiunile făcute românilor pentru că nu-i lasă opoziția, președintele Klaus Iohannis, BNR și investitorii străini.
Dacă este transparent și deschis dialogului, îi solicit președintelui Consiliului Județean să organizeze săptămâna viitoare o întâlnire în care să discute cu consilierii liberali despre proiectele de interes pentru maramureșeni, o întâlnire la care să aibă acces și presa, deoarece este vorba despre interesele cetățenilor.
Grupul consilierilor liberali din CJ Maramureș va susține în continuare toate proiectele care ajută la dezvoltarea județului, care aduc bunăstare oamenilor și nu va accepta să închidă ochii la nereguli sau la cheltuirea banilor publici altfel decât în interesul maramureșenilor.
Ionel Bogdan
Președinte PNL Maramureș
Partajează acest conținut:

