BREAKING NEWS

Restricții de circulație în Baia Mare: Două străzi închise temporar pentru lucrări la canalizare

Municipiul Baia Mare va institui restricții temporare de circulație pe două artere importante ale orașului, în vederea avansării lucrărilor din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Baia Mare – C.L. 6, Extindere rețea canalizare, Reabilitare colector canalizare”. Lucrările vor fi executate de compania Vital, prin constructorul desemnat SC DIMEX 2000 COMPANY SRL, și implică intervenții în teren la adâncimi cuprinse între 4 și 6 metri, se arată în comunicatul transmis astăzi redacției noastre.

Conform avizului emis de Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației, circulația rutieră va fi închisă pe strada Progresului, pe tronsonul cuprins între strada B. Șt. Delavrancea și strada Școlii, în perioada 28 – 29 iunie 2025, începând cu ora 7:00. Măsura este necesară pentru realizarea racordului străzii Rozelor la rețeaua de canalizare.

O a doua intervenție este programată pe strada Vasile Alecsandri, în perioada 4 – 6 iulie 2025, tot începând cu ora 7:00. Pe sensul de mers spre strada Hortensiei, între intersecția cu strada Progresului și cea cu strada Plugarilor, traficul auto va fi suspendat complet. Totodată, în același interval, va fi interzisă parcarea pe strada Vasile Alecsandri, pe sensul de mers spre Piața Izvoarele, între strada Plugarilor și strada Reconstrucției. Zona respectivă va fi transformată temporar într-un traseu de deviere, cu două benzi de circulație, câte una pentru fiecare sens.

Constructorul, împreună cu Poliția Locală, va asigura monitorizarea zonelor afectate și informarea cetățenilor privind noile restricții.

Autoritățile fac apel la toți conducătorii auto să manifeste prudență în trafic, să respecte semnalizarea temporară și să evite, pe cât posibil, zonele unde se desfășoară lucrările.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create, se mai precizează în comunicat.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat