BREAKING NEWS

Risc de inundații pe râurile din Maramureș: cod galben hidrologic și creșteri periculoase de debite

Situația hidrometeorologică actuală și prognoza pentru următoarele 24 de ore indică un risc crescut de inundații pe mai multe cursuri de apă din vestul și nordul României. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis Cod portocaliu și Cod galben, ca urmare a creșterilor semnificative de debite și niveluri.

Codul portocaliu este în vigoare în intervalul 28 ianuarie, ora 12:00 – 29 ianuarie, ora 09:00, pentru anumite sectoare de râuri din județul Dolj. Totodată, Codul galben este valabil între 28 ianuarie, ora 12:00 – 29 ianuarie, ora 18:00, vizând râuri din Maramureș, Satu Mare, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Dolj.

Potrivit hidrologilor, fenomenele prognozate constau în creșteri importante ale debitelor și nivelurilor, generate de propagarea viiturilor formate anterior în amonte, dar și de influența formațiunilor de gheață existente pe cursurile de apă, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în apropierea râurilor, să nu traverseze cursurile de apă prin vaduri sau zone inundate și să respecte indicațiile autorităților locale. De asemenea, este indicată protejarea bunurilor și pregătirea pentru eventuale măsuri de evacuare temporară, dacă situația o va impune.

Specialiștii anunță că prognoza hidrologică va fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor, iar populația va fi informată în timp util.

Sursa: I.N.G.A.

Partajează acest conținut: