sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

România mea ca o rană uriașă.  Mă dor “toate Româniile” din lumea întreagă pe care doar inima mea le unește

România mea ca o rană uriașă. Mă dor “toate Româniile” din lumea întreagă pe care doar inima mea le unește

plantum.ro

România mea, simt tot mai des, și acum mai mult ca oricând, că te-ai pierdut peste tot în lume și că nu mai știi drumul spre casă. Aș vrea să vin, să te iau de mână, să-ți arăt drumul înapoi.

Numai că, de câte ori te găsesc, te aflu schimbată și lovită de o durere fără margini. Ești o rană uriașă. România de acasă, România de afară, România de peste ocean. Ura, invidia, lipsa educației și absența unui drum comun, ne-au separat, iar în timp ce granițele lumii au căzut, ne-au ridicat granițe în sufletele noastre.

Vecini cândva, părinți și copii, uneori, prieteni de nedespărțit până nu de multă vreme, am devenit inamici într-o lume în care doar unitatea ne mai poate salva, ne mai poate păstra identitatea ca popor.

În loc de o singură Românie, am atâtea Românii pentru care sufăr. Rănile lor sunt rănile mele. Mă dor toate Româniile din întrega lume pe care,  parcă, doar inima mea le unește în aceste zile de dezbinare.

Ne separă alegerile, ne separă mai nou și sărbătorile, ne separă bolile, ne separă aproape orice, ne separă parcă tot ce ar trebui să ne facă o singură Românie.

Când plecați de acasă, priviți înapoi pentru ca atunci când vă întoarceți, ceilalți să nu întoarcă privirea.

Când vedeți că pleacă, nu-i urâți iar când se întorc deschideți-le brațele.

Doar așa vom avea o singură durere și o singură luptă și un singur inamic, depărtarea. Și doar așa vom putea învinge.

epantofi.ro
Previous Bucătarul Meu DRIVE. Mâncare VIDATĂ care nu poate fi INFESTATĂ în timpul transportului. Comanzi de acasă sau din mașină!
Next Respecți REGULILE, nu mai pui MÂNA pe bani. PLĂTEȘTI cu cardul la curier! HAMBURGER, noua bijuterie culinară de la Bucătarul Meu cu murături de casă și cartofi NECONGELAȚI

About author

You might also like

Editorial 0 Comments

România nu te iubesc!

Românii îi apără pe violatori la Vaslui și îi linșează pe apărătorii victimei. Pe victimă o “răstignesc” mediatic. Românii îi dau buchete de flori lui Pomohaci în semn de “recunoștință”

Editorial 0 Comments

Felician Cerneștean – DISCREȚIA unei evoluții FANTASTICE și marcarea unui NOU TIP de campanie electorală

Consilierul județean Felician Cerneștean a fost cel mai vizibil membru PNL din conducerea partidului în prima jumătate a anului, în plină pandemie și carantină, prin activitatea asiduă pe care a

Editorial 0 Comments

Document în PREMIERĂ. ROBOȚEII PNL. Votul BPJ Maramureș, un VIOL politic

Azi, pun încă o dată la îndoială dacă membrii PNL din cadrul Biroului Politic Județean Maramureș merită să fie acolo sau nu. Modul în care au ajuns aceștia să fie

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply