BREAKING NEWS

Salvamontiștii maramureșeni, mobilizați într-o misiune contracronometru. O persoană și un copil, căutați într-o zonă cu urme de urs

Salvamontiștii maramureșeni sunt mobilizați, în aceste momente, într-o misiune de căutare desfășurată în zona Crucea Roșie – Băiuț. Echipele încearcă să localizeze o persoană dispărută care, potrivit informațiilor primite de salvatori, este însoțită de un copil.

Situația este cu atât mai delicată cu cât, în perimetrul în care se desfășoară operațiunea, au fost semnalate recent urme care indică prezența unui urs. Acestea au fost observate de persoane aflate la cules de afine în zonă.

Salvamont Maramureș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, a mobilizat salvatori care se deplasează în teren pentru găsirea celor doi și aducerea lor în siguranță.

Din cauza riscului reprezentat de posibila prezență a animalului sălbatic, salvamontiștilor li s-a alăturat și un echipaj de jandarmi.

Echipele verifică zona în încercarea de a identifica persoana dispărută și copilul care o însoțește. Deocamdată, nu au fost comunicate informații privind împrejurările în care cei doi au dispărut sau starea acestora.

Operațiunea este în desfășurare, iar noi informații sunt așteptate pe măsură ce echipele înaintează în teren.

Sursa foto: România Actualități

Partajează acest conținut: