sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Sunt mândru că voi lăsa în urma mea la Consiliul Judeţean Maramureş atât de multe investiții pe care le vor inaugura alții – Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș

Sunt mândru că voi lăsa în urma mea la Consiliul Judeţean Maramureş atât de multe investiții pe care le vor inaugura alții – Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș

Asta subliniază cât de mult am muncit împreună cu colegii mei în acest mandat. Pentru mine asta este cel mai important: am reușit să generez dezvoltare pentru maramureșeni! O astfel de investiție este în șantier la Spitalul De Boli Infecţioase Si Psihiatrie Baia Mare. Avansăm repede cu lucrările pentru ambulatoriul integrat pe care îl construim din fonduri europene, investiția fiind de 3,5 milioane de euro.

Să oferim maramureșenilor acces la servicii medicale de calitate, condiții moderne, dotări de ultimă generație și specializări medicale noi a fost, este și rămâne o prioritate pentru mine. Alături de doamna Ludovica Rusu, managerul unității, am fost pe șantier și mă bucur să văd că lucrările sunt avansate la cele patru corpuri pe care le construim. Cele două principale vor deservi #ambulatoriul propriu zis, respectiv două secundare, care vor face legătura cu clădirea spitalului. La corpurile principale sunt deja finalizate fundațiile, s-a turnat și puțul pentru lift, în plus se intervine pentru relocarea stației de oxigen pentru ca lucrările să se poată desfășura fără întreruperi.

În acest spital am investit 2 milioane de euro în 2021 și 2022 pentru noua secție de Terapie Intensivă. Recent am obținut fonduri în valoare de 693.000 de euro din PNRR prin care dotăm unitatea cu #echipamente care vor reduce riscul infecțiilor nosocomiale și vor oferi un mediu mai sigur pentru pacienți și personalul medical. Avem investițiile majore la Spitalul Județean de Urgență, câteva proiecte finalizate deja, altele în lucru și șantiere la multe obiective importante pentru maramureșeni. Un portofoliu de #proiecte de 120 de milioane de euro doar pentru sănătate. Despre toate vă voi ține la curent în perioada următoare, așa cum v-am obișnuit. Împreună cu colegii mei din Consiliul Județean Maramureș am muncit în acești patru ani cu accelerația la maximum și rezultatele vor tot continua să apară pe măsură ce finalizăm lucrările.

Totul pentru maramureșeni și pentru Maramureș!

Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș

Previous Sprijin pentru industria românească - Florin Alexe, deputat PNL
Next PERCHEZIȚII într-un caz de înșelăciune. PREJUDICIU: 1,5 milioane de dolari și 1,7 milioane de euro

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Răspundem CITITORILOR. Bilete și abonamente URBIS de pe telefonul mobil

S.C. URBIS S.A. va ofera posibilitatea achiziției biletelor si abonamentelor direct de pe telefonul mobil prin intermediul aplicatiei 24Pay. Aplicatia 24Pay este un sistem de plata a calatoriei care permite

Actualitate 0 Comments

Consiliul Județean Maramureș a participat la ediția 74 a Zilei Republicii India

O delegație a Consiliului Județean Maramureș a participat la celebrarea Zilei Republicii India, organizată de Ambasada Indiei la București, în data de 26 ianuarie 2023. Aniversarea celor 74 de ani

Actualitate 0 Comments

Pe surse: Toate școlile din România vor fi închise pentru o săptămână începând de miercuri

Toate școlile din România vor închise începând de miercuri, 11 martie, timp de o săptămână, după o propunere a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Raed Arafat a propus inițial

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply