BREAKING NEWS

Sărbătoarea Castanelor 2026 intră în linie dreaptă. Primăria Baia Mare deschide procedura pentru comercianți

Pregătirile pentru Sărbătoarea Castanelor 2026 avansează, iar Primăria Municipiului Baia Mare a anunțat procedura prin care operatorii economici pot obține amplasamente pentru desfășurarea activităților comerciale în cadrul celui mai important eveniment al orașului.

Ediția cu numărul 31 a Sărbătorii Castanelor va avea loc în perioada 18–20 septembrie 2026, în mai multe zone din Baia Mare.

Operatorii economici interesați să participe pot obține documentația pentru atribuirea amplasamentelor începând de marți, 1 septembrie, ora 10.00, de la Serviciul Relații cu Publicul din cadrul Primăriei Baia Mare, de pe strada Gheorghe Șincai nr. 37.

Termenul-limită pentru depunerea documentelor este 9 septembrie, ora 15.00. În perioada 1–8 septembrie, solicitările vor putea fi înregistrate între orele 10.00 și 14.00, iar în ultima zi, 9 septembrie, între orele 10.00 și 15.00.

Caietul de sarcini poate fi consultat și pe site-ul Municipiului Baia Mare, în secțiunea „Activități Comerciale”. Documentația poate fi achiziționată și de la sediul Primăriei, costul fiind de 50 de lei pentru fiecare locație solicitată.

Garanția de participare este de 100% din valoarea taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice, valoarea fiind stabilită în funcție de activitatea desfășurată și de prevederile aprobate prin HCL nr. 411/2026.

Un moment important pentru comercianții înscriși va fi 11 septembrie. Începând cu ora 10.00, în sala „Europa” a Primăriei Baia Mare, va avea loc ședința publică de licitație pentru repartizarea locațiilor.

Activitățile comerciale vor fi concentrate în trei zone importante ale municipiului. Pe Bulevardul Unirii, între Hotel Mara și strada Hortensiei, vor fi amenajate spații pentru produse de artizanat, parc de distracții și produse alimentare.

Pe tronsonul Bulevardului Unirii dintre Camera de Comerț și Industrie și Bulevardul Republicii vor fi amplasate scena, zone de alimentație publică, parc de distracții și comercianți de produse alimentare.

Piața Libertății va găzdui, de asemenea, o scenă, activități de alimentație publică, parc de distracții și standuri cu produse alimentare.

Informații suplimentare privind procedura de licitație pot fi obținute de la Compartimentul Comercial al Primăriei Baia Mare, la numărul 0733 055 755.

Partajează acest conținut: