Se PREIAU cererile pentru BILETELE de tratament la Casele de Pensii Sighet și Baia Mare. Vezi din ce dată
Casa Judeţeană de Pensii Maramureş vă informează că începând cu 18 ianuarie 2021, va prelua cererile pentru acordarea biletelor de tratament. Acestea se pot înregistra la Casa Judeţeană de Pensii Maramureş din Baia Mare şi la Casa Locală Sighetu Marmaţiei dacă solicitanţii au domiciliul în raza acesteia.
Beneficiarii biletelor de tratament vor anexa formularului de cerere, documentul care permite acordarea gratuită a biletului de tratament (hotărârea comisiei de aplicare a prevederilor legii speciale a cărui beneficiar este solicitantul, certificat de handicap, după caz-copie).
Cererile se găsesc la ghişeele instituţiei sau se pot descărca de pe site-ul Casei Judeţene de Pensii Maramureş la secţiunea formulare.
NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE NU REPREZINTĂ UN CRITERIU LA ACORDAREA BILETELOR DE TRATAMENT.
Director executiv Casa Județeană de Pensii Maramureș, Lucica Pop
About author
You might also like
Sână Mihăiță Pamfil (Coaliția pentru Baia Mare). (III) Azi, despre Prevenirea şi combaterea discriminării și Ocuparea forțelor de muncă. Domenii PRIORITARE în vederea sprijinirii cetățenilor ROMÂNI APARŢINÂND minorității rome
Prevenirea şi combaterea discriminării Îmbunătăţirea situaţiei sociale a categoriilor defavorizate, inclusiv a romilor, în domeniile: dezvoltare comunitară, protecţia copilului, justiţie şi ordine publică; Organizarea unor campanii de promovare şi respectare
Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș cere Ministerului de Interne verificarea jafului de la fostul combinat Cuprom
Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș a efectuat o interpelare adresată Ministrului de Interne, Lucian Nicolae Bode, prin care solicită trimiterea Corpului de Control al Ministrului la fostul combinat Cuprom din
CLINICĂ ULTRAMODERNĂ la Sighetu Marmației DIN 15 DECEMBRIE 2016
Un eveniment important urmează să se desfășoare la Sighetu Marmației în data 15 decembrie 2016. Clinica medicală privată Life Support își deschide porțile pentru pacienți, având o paletă largă de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!