Am participat recent la reuniunea Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) în Norvegia, iar dezbaterea despre itinerarul cultural „Căile Sfântului Olav”, care traversează Danemarca, Suedia, Finlanda și Norvegia, mi-a oferit o perspectivă despre ce s-ar putea face în Maramureș și cum obiectivele noastre unice ar putea deveni motor pentru schimburi interculturale, turism durabil și educație.
Maramureșul, prin spiritualitate, obiceiuri și arhitectura tradițională, poate fi parte a unei rute culturale europene, dacă este construită viziunea potrivită și se fac pașii necesari pentru recunoașterea la nivel european. Recomandarea APCE nr. 2249/2023, adoptată recent, subliniază exact acest rol esențial al patrimoniului ca resursă pentru dezvoltare.
De ce nu am avea și noi o rută culturală a Maramureșului istoric, care să pună în valoare bisericile de lemn, meșteșugurile, personalitățile marcante și viața tradițională ca parte a unei Europe unite prin patrimoniu? Voi susține acest demers și voi continua să promovez Maramureșul ca parte esențială din identitatea culturală europeană.
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator PNL Maramureș, președinte al Comisiei pentru Cultură și Media din Senat
Partajează acest conținut: