Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: Solidaritate și susținere pentru Ucraina!
Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”În ianuarie, la Moisei, am promis parlamentarilor ucrainieni că voi face în luna februarie o vizită în Ucraina, pentru a constata la fața locului starea de fapt și consecințele generate de agresiunea militară a Rusiei. M-am ținut de cuvânt și timp de patru zile am fost martor la suferințele provocate de atrocitățile unui conflict ce durează de doi ani dar și la determinarea și curajul unui popor, care luptă pentru libertate, democrație și securitatea întregii Europe”
Vizita a fost agreată și organizată cu concursul și la invitația unui grup de parlamentari din Rada Supremă, în urma discuțiilor purtate la Moisei, cu prilejul ședințelor reunite ale comisiilor juridice şi a Comitetului pentru politică juridică din Senatul României, Parlamentul Republicii Moldova şi Rada Supremă a Ucrainei. Un eveniment la care au participat parlamentari, miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic și factori de decizie din domeniul justiției, reuniți pentru a discuta despre susținerea de către România a procesului de aderare la UE, a celor două țări vecine.
În cadrul deplasării efectuate în Ucraina, au avut loc vizite si întâlniri cu oficialități și membrii ai comunităților, la Solotvino, Bucha, Mykolaiv, Kherson, Odesa și Kiev, senatorul liberal fiind însoțit pe tot parcursul vizitei de avocatul Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș și membru al Consiliului Uniunii Barourilor din România. În ultima zi a vizitei, senatorul liberal a participat la ședința solemnă a parlamentului Ucrainei, dedicată marcării începutului agresiunii armate a Rusiei, ocazie de a se întâlni cu Ruslan Stefanciuk, președintele Radei Supreme, demnitarul ucrainian subliniind, la finalul întrevederii, că senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș este singurul politician care a ajuns până într-o zonă de conflict armat.
La finalul evenimentului de la Rada Supremă, senatorul PNL și decanul Baroului Maramureș au depus fanioane simbol în Piața Independenței din Kiev, locul unde a început revoluția portocalie, intrată în istorie sub denumirea de Euromaidan.
”Experiențele trăite pe parcursul vizitei m-au marcat profund și promit să nu uit niciodată dezastrul produs de acest război: clădirile și orașele distruse, milioanele de oameni afectați, civilii și copii uciși dar nici determinarea populației de a supraviețui aceastei tragedii și de a-și reconstrui țara. Comunitatea europeană și internațională are datoria morală de a se uni și a sprijinii lupta justă a Ucrainei, care luptă pentru independență, democrație și suveranitate națională” a concluzionat la finalul vizitei liberalul Cristian Niculesc-Țâgârlaș – președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.
About author
You might also like
ALDE propune construirea unui parc industrial, administrat de către Consiliul Județean Maramureș, pentru atragerea de noi investiții
Candidații ALDE Maramureș la alegerile locale din 27 septembrie 2020, la Consiliul Județean, Primării și Consiliile Locale, îmbină în mod armonios experiența și competența cu entuziasmul și energia tinereții. Prioritățile
MODERNIZĂM TRANSPORTUL FEROVIAR – Partidul Național Liberal
România face pași importanți în modernizarea transportului feroviar. 13 mari orașe din țară vor fi conectate prin 58 de trenuri electrice noi. Valoarea investiției este de 3,3 miliarde lei, asigurată
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL: Facilități la plata chiriei pentru familiile persoanelor cu handicap accentuat
Un grup de parlamentari PNL a propus, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, ca familiile sau reprezentanţii legali ai minorilor şi adulţilor cu handicap accentuat, să beneficieze de scutire de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!