Senatorul liberal Cristian Niculescu Țâgârlaș acționeaza pentru modificarea legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și invită pe arhitecti, urbanisti, constructori și alte categorii implicate contribuie cu propuneri de amendamente
Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș, membru în echipa de lucru a grupului Partidului Național Liberal din Senat, a demarat procedura de modificare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, o lege depașită care necesită actualizarea și armonizarea cu legislația europeană și cerințele actuale. Toți cei interesați sunt invitați să trimită sugestii sau propuneri de amendare a legii, pentru a fi cuprinse în noul proiect ce urmează a fi discutat și analizat în Parlament.
„Legea referitoare la autorizarea lucrărilor de construcții ridică probleme de interpretare și conține termeni învechiți sau insuficient explicați, care generează confuzie în rândul investitorilor și îngreunează procedurile de obținere a unei autorizații de construire. De aceea, consider că este necesar să modificăm această lege și vom face acest lucru ținând cont de propunerile și de solicitările specialiștilor”, a declarat Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș.
Toți cei interesați și implicați în acest domeniu: arhitecți, urbaniști, constructori și dezvoltatori imobiliari – sunt așteptați să vină cu propuneri de amendare a actualului act normativ și să contribuie la îmbunătățirea legislației din domeniu.
Procedura de eliberare a unei autorizații de construire trebuie simplificată, astfel încât să fie coerentă, corectă și transparentă fiind imperios necesară reducerea birocrației și a timpului de emitere a documentelor necesare.
Toți cei care doresc să contribuie la modificarea Legii 50/1991 sunt invitați să trimită sesizările și propunerile lor pe adresa de e-mail: cristian.niculescu-tagarlas@senat.ro.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș, membru în grupul de lucru al Partidului Național Liberal din Senat
About author
You might also like
DIICOT – CONTRABANDĂ CALIFICATĂ. Țigarete de proveniență extracomunitară (Republica Moldova și Ucraina), fără a fi marcate potrivit legii
La datele de 4 și 5 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 14 inculpați (7
CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ A ORGANIZAT SPECTACOLE ÎN CIPRU DE ZIUA NAȚIONALĂ A PORTULUI TRADIȚIONAL ROMÂNESC
În perioada 13-15 mai, Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Ambasada României în Cipru și cu Ansamblul Folcloric Național “Transilvania” au organizat o serie de concerte și expoziții dedicate Zilei
MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE PUS ÎN EXECUTARE DE POLIȚIȘTI, ÎN COOPERARE CU AUTORITĂȚILE DIN FRANȚA
Astăzi, 7 noiembrie 2024, în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale, au
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!