Am spus în mod răspicat aseară, imediat după anunțul public privitor la decizia de anulare a alegerilor prezidențiale, că justiția își va urma cursul firesc. Totuși, dezbaterea publică lansată într-un domeniu extrem de tehnic, precum contenciosul constituțional și administrativ, vulnerabilizează electoratul în fața unor grupuri care urmăresc cu intenție crearea de confuzie pentru a manipula percepțiile publice. În aceste momente este esențial ca cetățenii să fie corect informați și să nu cadă pradă unor interpretări distorsionate, care exploatează complexitatea juridică în scopuri politice.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile și a casat integral sentința nr. 135 din 24 aprilie 2025 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal. Decizia este definitivă și confirmă ceea ce am afirmat încă de la început: demersul de la Ploiești a fost lipsit de temeinicie și competență. Prin această hotărâre, instanța supremă a admis excepția necompetenței generale și a respins ca inadmisibile cererile de suspendare și de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32/2024.
Este o victorie a legalității, o reafirmare a principiului separației puterilor în stat și un mesaj clar că statul de drept funcționează. Fiecare acțiune cu impact public trebuie să se sprijine pe drept, pe competență și pe rigoare juridică.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș
Partajează acest conținut:

