BREAKING NEWS

Senatorul PNL, Cristian Țâgârlaș – Mass-media va juca un rol esențial în educarea tinerilor și a categoriilor vulnerabile

Ieri, președintele României, Ilie Bolojan, a promulgat L706/2023, inițiativa mea legislativă care completează Legea Audiovizualului și introduce obligativitatea derulării de campanii de conștientizare asupra traficului de persoane.

Prin această lege, mass-media va juca un rol esențial în educarea tinerilor și a categoriilor vulnerabile, oferindu-le informațiile necesare pentru a recunoaște și evita pericolele.

M-am concentrat pe lupta împotriva acestui flagel, iar în calitate de președinte al Comisiei pentru Cultură și Media am formulat acest amendament după ce am constatat că legislația nu prevedea campanii contra traficului de persoane, ci doar pentru prevenirea consumului de droguri.

Consider că doar conștientizând riscurile putem reduce numărul victimelor, mai ales în rândul tinerilor, ținând cont că metodele de recrutare ale traficanților sunt din ce în ce mai sofisticate. Știu că o lege nu poate schimba realitatea peste noapte, dar este un pas înainte care poate salva vieți.

Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit această inițiativă și care au făcut posibilă concretizarea ei.

Cristian Niculescu Țâgârlaş, senator PNL Maramureș

Partajează acest conținut: