SENIORII liberali au o nouă CONDUCERE. Victor Paul DOBRE este noul președinte

De curând a avut loc Congresul SNL, în cadrul căruia a fost aleasă o nouă echipă de conducere a seniorilor liberali și a fost stabilită o nouă strategie pentru dezvoltarea organizației.

2197 SENIORII liberali au o nouă CONDUCERE. Victor Paul DOBRE este noul președinte Am fost bucuros să întâlnesc delegația SNL Maramureș. Înțelepciunea, îndrumarea și experiența membrilor SNL sunt esențiale pentru implementarea viziunii liberale atât la nivel local, cât și la nivel național. Echipa seniorilor liberali din Maramureș este puternică și capabilă să reprezinte cu demnitate interesele vârstnicilor din județ.

2197 SENIORII liberali au o nouă CONDUCERE. Victor Paul DOBRE este noul președinte Îl felicit pe Gheorghe Bărbuș, liderul seniorilor liberali din Maramureș, pentru faptul că a devenit vicepreședinte SNL în urma alegerilor de astăzi! Este încă o dovadă a aprecierii de care se bucură echipa liberală maramureșeană la nivel național.

2197 SENIORII liberali au o nouă CONDUCERE. Victor Paul DOBRE este noul președinte Seniorii au nevoie de atenția, încurajarea și respectul nostru. Împreună cu Victor Paul DOBRE, noul președinte SNL, am convingerea că putem să susținem proiectele necesare pentru sprijinirea nevoilor pe care le au vârstnicii.

2197 SENIORII liberali au o nouă CONDUCERE. Victor Paul DOBRE este noul președinte În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru protejarea demnității vârstnicilor!

Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș

seniori-pnl-1 SENIORII liberali au o nouă CONDUCERE. Victor Paul DOBRE este noul președinte

Partajează acest conținut:

Publică comentariul