SIGHET. Primarul Vasile Moldovan vrea DIZOLVAREA Consiliului Local care NU a adoptat nicio HOTĂRÂRE în TREI ședințe consecutive timp de PATRU luni de zile
Vasile Moldovan spune că a găsit "o Primărie paralelă" sau "Primăria din Primărie", după numărul mare al unui serviciu subordonat instituției
Situația politică și administrativă din Sighetu Marmației este în impas. După ce alegerile din 27 septembrie 2020 au fost câștigate de social-democratul Vasile Moldovan, fost prefect al județului Maramureș, a început ”bătălia Consiliului Local cu primarul în funcție”.
După mai bine de șase luni de la alegerile locale, primarul Moldovan are un Consiliu Local aflat în continuă opoziție cu orice propunere a executivului, iar cei care au cel mai mult de pierdut sunt sighetenii. Cele mai multe acuzații nefondate sunt aduse de actualul viceprimar al municipiului Sighetu Marmației, Daniela Onița-Ivașcu (PNL), care a ieșit public în repetate rânduri, acuzând faptul că primarul Moldovan (PSD) a câștigat alegerile în mod fraudulos. Potrivit edilului din Sighetu Marmației, pentru ca o comunitate să se dezvolte, să progreseze este nevoie de o administrație eficientă, de o Primărie funcțională. Primarul Moldovan susține că a găsit în cadrul Primăriei Sighet un aparat de specialitate al primarului subdimensionat, dar și un serviciu public subordonat Consiliului Local cu un număr dublu de angajați în raport cu Primăria, “o Primărie paralelă” sau “Primăria din Primărie.”
“În urma alegerilor locale din luna septembrie 2020, prin votul majorității cetățenilor, am fost ales primar al municipiului Sighetu Marmației. Sunt surprins că, la mai bine de șase luni de la votul democratic exprimat de către sigheteni, sunt acuzat că aș fi câștigat fraudulos alegerile. Faptul că între mine și candidatul PNL Sighet la Primărie a existat o diferență de numai 46 de voturi, nu îndreptățește pierzătorul să facă afirmații nefondate, defăimătoare, în spațiul public și în mass-media. Consilierii locali PNL, USR-PLUS, PMP, UDMR si PRO România nu au votat proiectele de hotărâre prin care am solicitat trecerea Serviciului Public din subordinea Consiliului Local în aparatul de specialitate al primarului, acesta fiind un prim pas spre reorganizarea Primăriei. Nu au acceptat nici necesitatea înființării a cinci noi posturi pentru o mai bună funcționare a unor compartimente din Primăria Sighetu Marmației. Susțin că își doresc reorganizare, dar nu așa cum vrea primarul. Eu nici până azi nu am aflat ce fel de reorganizare își doresc să voteze colegii din Consiliul Local Sighet”, a arătat primarul Vasile Moldovan.
În perioada decembrie 2020 – martie 2021 au fost convocate patru ședinte ordinare ale Consiliului Local Sighetu-Marmației, așa cum prevăd dispozițiile art.133 Cod Administrativ (cel puțin o ședință ordinară pe lună) și mai multe ședințe extraordinare. Potrivit primarului Vasile Moldovan, în cadrul a cinci dintre aceste ședințe nu a fost adoptată nicio hotărâre de Consiliu Local.
”Din acest motiv, apreciez că sunt incidente
dispozițiile art.143 al.1, lit.b Cod Administrativ, privitoare la dizolvarea de
drept a consiliului local în situația în care, în trei ședințe ordinare sau
extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive, nu se
adoptă nicio hotărâre. Aceasta este o modificare față de vechea legislație,
care pentru dizolvarea Consiliului Local făcea trimitere la convocarea a trei ședinte
ordinare consecutive. La data de 2 aprilie 2021 am solicitat Tribunalului
Maramureș, Sectia contencios-administrativ, să constate dizolvarea de drept a
Consiliului Local Sighet, o solicitare legală, democratică și nicidecum abuzivă,
cum insinuează aleșii locali. Toate ședintele Consiliului Local au fost
publice, fiind transmise atât pe rețelele de socializare, cât și la
televiziunea locală. Îmi doresc transparență, seriozitate, corectitudine, dar
este imperios necesar și să arătăm respect cetățenilor din Sighetu Marmației. Cei
care ne-au acordat votul de încredere își doresc o administrație eficientă care
să dezvolte orașul și să implementeze proiectele necesare pentru ca Sighetul să
revină la faima de odinioară și să fie privit ca localitatea în care s-au scris
pagini importante din istoria românilor”, a conchis Vasile Moldovan,
primarul municipiului Sighetu Marmației.
Biroul de presă al PSD Maramureș
About author
You might also like
ATELIERE DE VACANȚĂ ÎN SATUL DE PE DEAL
Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară invită copiii cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani să participe la atelierele de vacanță. Atelierele se vor
Mesajul de Paște al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan
Sărbătorile sunt despre iubire, iertare, comuniune în credință și pace. Despre familie și comunitate. O importantă parte a comunității băimărene și maramureșene sărbătorește în aceste zile Sfintele sărbători Pascale. Să
PISCINELE exterioare de la Aquastar Satu Mare sunt DESCHISE și au APĂ ÎNCĂLZITĂ
Piscinele exterioare ale parcului acvatic Aquastar sunt deschise pentru iubitorii de distracție și relaxare în aer liber, încă din data de 18 aprilie. Piscinele exterioare vă așteaptă din nou pe
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!