BREAKING NEWS

ȘOC! 6 copii au murit la Iași, în CLINICA MORȚII. Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, sub ancheta DSP după un focar letal de bacterii

Șase copii internați la Terapie Intensivă în Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au murit în ultimele zile, după izbucnirea unui focar de infecții cu bacteria Serratia marcescens. Direcția de Sănătate Publică Iași a deschis o anchetă epidemiologică, iar secția ATI a fost închisă parțial pentru internări, în timp ce părinții vorbesc despre o adevărată „clinică a morții”.

Primul caz a fost raportat pe 7 septembrie, însă pe 16 septembrie au apărut și alte infectări, ceea ce a dus la confirmarea unui focar. În total, nouă copii au fost afectați, iar șase dintre ei au murit. Micii pacienți erau deja vulnerabili, mulți cu afecțiuni grave, însă bacteria a declanșat septicemii și complicații fulminante.

Serratia marcescens este un germen periculos, care se dezvoltă în medii umede și atacă mai ales pacienții cu imunitate compromisă. Spitalul a dispus reinstruirea personalului medical, limitarea internărilor și recoltarea de probe din întreaga secție ATI: de pe aparatură, suprafețe, sisteme de ventilație și chiar de pe mâinile cadrelor medicale. S-au testat inclusiv soluțiile sterile și produsele de sânge, însă sursa exactă a contaminării nu a fost încă identificată.

Între timp, în spațiul public au apărut suspiciuni că focarul ar fi putut fi favorizat de încălcarea regulilor sanitare. Presa locală a relatat că în cabinetul șefei ATI au fost găsite flori, deși acestea sunt strict interzise în spitale, tocmai pentru a preveni infecțiile nosocomiale.

DSP Iași a catalogat situația drept „epidemiologică deosebită” și a cerut spitalelor din regiune să nu mai trimită pacienți în stare gravă la Iași până la stabilirea sursei infecției. În același timp, aparținătorii acuză conducerea unității că a continuat internările chiar și după confirmarea primelor cazuri și cer demisii, sancțiuni și răspunsuri urgente.

Partajează acest conținut: