ȘOC! Mihai Marian – MĂRTURIILE unui fost milițian și polițist care a anchetat moartea colonelului Ivan. Despre cum LUAU colegii ȘPAGĂ cu geamantanele și despre ANII petrecuți în STRĂINĂTATE. Unul dintre ȘPĂGARI a ajuns șeful POLIȚIEI Maramureș
Pe Mihai Marian l-am cunoscut la Stremț, Maramureș, unde prin intermediul Asociației Culturale “ION al ANEI”, a realizat alături de fratele său, Ionel Tămășan, o manifestare cultural artistică de excepție.
Mihai Marian vorbește cu lacrimi depre dragostea de țară, pe care, chiar dacă a ajuns primul locotenent de Poliție Judiciară din locul său de naștere, a trebuit să o părăsească pentru că a refuzat să devină polițist corupt.
În materialul de față, Detectivul de Presă ȘOC! vă prezintă povești tulburătoare de dinainte și după Revoluția din 1989.
Unul din punctele cheie al interviului este anchetarea morții colonelului Ivan, aruncat în aer, ca-n filme. Continuăm cu modalități de anchetare de pe vremea lui Ceușescu, perioadă în care nu aveai voie să bei alcool până la ora 10:00, dar și despre cum colegii polițiști de la București veneau cu mâna goală în inspecții și plecau cu geamantanele pline cu alimente, colectate de la agenții economici ca șpagă. Unul dintre cei care colectau produse alimentare pentru șefii de la București a ajuns comandantul Poliției Maramureș.
Personajele poartă alte nume decât cele reale, dar cunoscătorii sistemului pot bănui cine au fost acestea în realitate.
Episodul plecării cu scântei din Poliție este relatat în interviu, cu sufletul la gură, de Marian Mihai care s-a reîntors acasă după ani grei petrecuți în străinătate, pe șantierele din italia.
Cele două cărți, „Noua Sclavie” și „Marea Rătăcire” pot fi achiziționate online. Dați clik pe cele două linkuri:
Banii vor ajunge în contul Asociației “Ion al Anei” de unde vor lua drumul finanțării unor acte de caritate sau acțiuni cultural-artistice.
Detectivul de Presă ȘOC!
Despre “Noua sclavie”
O CARTE CARE NU TREBUIE SĂ LIPSEASCĂ DIN BIBLIOTECILE CELOR CARE ÎŞI DORESC SĂ CUNOASCĂ REALITATEA SOCIALĂ A ROMÂNILOR AFLAŢI ÎN EMIGRAŢIE
O apariţie editorială specială, la editura noastră – o carte plină de originalitate, o carte adevărată, despre oameni reali, o carte plină de substanţă şi de asemenea utilă românilor, mai ales în actuala conjunctură socială, în care sunt nevoiţi să emigreze în state avansate ale mapamondului.
“Volumul “Noua sclavie” se deschide cu un adevărat motto, o dedicație închinată tatălui autorului, “Ion al Anei”, ce lăsa, cu ani în urmă, fiului sau, Mihai, personajul principal al volumului, un testament simplu, pe cât de simplu pe atât de nobil, alcătuit din doua noțiuni fundamentale ale vieții: crucea și demnitatea. Sintagma : “Să-ți porți crucea cu demnitate !” îl va călăuzi pe Mihai de-a lungul sinuoasei sale existențe, ca un far călăuzitor înfipt în conștiința sa de către tatăl său, Ion al Anei, cu nume specific ce trimite spre simboluri ancestrale ale numelor românești.”
“Autorul, cu talent balzacian, demască duplicitatea persoanelor, inconsecvența și superficialitatea lor. Merge chiar mai departe: sesisează pervertirea duplicitară a sufletului observată în cele mai minuscule gesturi sau atitudini. Această gravă degradare a sufletului, manifestată prin atitudini, gesturi, cuvinte sau scene încearcă să submineze chiar și singurul sanctuar al pămantescului om: iubirea ce dă naștere celulei unice pe care o numim familie.”
“Ne-am obișnuit să rostim cuvântul “familie” ca pe ceva obișnuit, deși ea este ceva neobișnuit. Scurtcircuitarea dintre aurele a doua persoane schimbă totul. Desființează granițele câmpului energetic ale celor doi, realizând din două entități una, atât la propriu, cât și la figurat. “Te golești” în celălalt, iar celălalt se revarsă cu tot sufletul său în întreaga ta ființă. Si rezultatul ? Ieșirea din noi înșine, pentru a ne pune la dispoziția celuilalt în întregime, cu simțire, cu trăire, cu vorbe, cu gând și mai ales cu faptă. Această realitate venită de sus, din înaltul cerului, îmbracă pe cei doi într-o singură lumină. Lumina slujirii dezinteresate a unuia de către celălalt. Slujire din dragoste. Nu robie sau robire din interes.”
Michaela Petian, Sibiu 2018.
Despre “Marea Rătăcire“
“Avem în față o bijuterie de carte, care nu debutează, ci se impune, în care nu găsim nimic din exercițiile nesigure ale începutului, iar autorul matur, dar aproape necunoscut, nu are timiditatea și emoțiile primei cărți. Elementele cărții existau. Cântecul exista, doar că nu avea un nume, odată numindu-l, autorul nu l-a înființat, ci numai prin farmecul cuvântului i-a dat cărții: un nume, dezlegarea să fie. Cartea nu este doar cântecul autorului, ci și al celorlalți, al umiliților din umbră, al unei lumi sau al unei istorii. Herald și apostol al unui popor nedreptățit și lăsat în uitare, autorul trăiește o contopire cu durerea neamului și tăinuita jale a unor visuri sfărâmate. Temperament răscolitor și protestatar, la un moment dat își schimbă numele de familie, dorind să schimbe identitatea, poate și destinul, să aducă cu sine propriul destin polarizat în filele unui roman. Dacă nu era el, poate un alt scriitor ar fi trebuit să-și adune puterile și să scrie: mărturisiri și adevăruri. Autorul aduce cu sine propriul său destin. Prin noutatea și puterea expresiei ne aflăm în potență în fața unui mare talent. Expresia nu apare doar ca un simplu ornament, nici ca o pictură murală pe un zid de nisip, ci de piatră, care chiar dacă s-ar risipi în timp, rămân culorile strălucitoare și viziunile adânci ale autorului.”
“Se pot sesiza idei sociale actuale precum: Ieșirea din conservatorismul social prin revoluția sexuală, hipervalorizarea și exploatarea comercială a valorilor erosului în întregul spectru al spațiului public, de la simpla reclamă până la pornografie. Cartea este de fapt o relatare a noii stări de fapt a societății, într-un roman autobiografic.”
Dr. M. Petian, Sibiu 2018. (sursa: Editura Hermannvet)
About author
You might also like
Baia Mare. CREȘTERE URIAȘĂ a impozitelor și taxelor pentru 2021! Acestea sunt efectele subdezvoltării orașului. Ce faci, Cătăline? Ești OK? Consilierul local Mircea Cirț a luat atitudine
Detectivul de Presă ȘOC! vă prezintă “factura” subdezvoltării municipiului Baia Mare sub bagheta monstuoasă a edilului Cătălin Cherecheș și a camarilei sale. Orașul nu produce nimic cu excepția unor datorii
ȘOC! POLIȚIA a început ANCHETA împotriva VICEPRIMARULUI care s-a AUTODENUNȚAT! A fost pe o MÂNĂ cu polițiștii și pădurarii CORUPȚI! Detectivul a avut DREPTATE: MAFIA de la BUDEȘTI se clatină
Detectivul de Presă ȘOC! continuă seria dezvăluirilor din sânul mafiei de la Budești, Maramureș, condusă de către primarul Liviu Tămaș și vicele Ioan Ciceu, în detrimentul cetățenilor, plătitori de taxe
FALSUL jucător! Și Cosmin Filip a fost SUGATIVĂ la FC Baia Mare
Ies la iveală noi documente care arată diferitele moduri în care A FOST UCIS sportul băimărean, printre care fotbalul în era “veche” cherecheșiană, de dinaintea arestării sale pentru fapte de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!