ȘOC! Primarul PNL, Gavril Ropan, PRIMUL pe JUDEȚ în SONDAJUL PSD! Vezi cum stau Gabriel Zetea și Lucian Morar
Un sondaj cald, doar pentru informare internă, realizat la comanda PSD Maramureș, spun surse ale Detectivului de Presă ȘOC!, aruncă în aer tabăra social-democraților în favoarea liberalilor.
Sondajul a fost comandat de primarul din Borșa, Ion-Sorin Timiș și Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și o formă finalizată în proporție de 95% a ajuns, pe surse și la Detectivul de Presă ȘOC! Potrivit acelorași surse, reultatul final nu s-a modificat esențial.
Numai că la final, surprizele au fost uriașe, după ce social democrații l-au băgat în sondaj și pe edilul din Coroieni, Gavril Ropan, unul dintre liderii liberalilor maramureșeni, din tabăra PDL.
Gabriel Zetea a vrut să afle dacă iese președinte al Consiliului Județean Maramureș dar bucuria sa a fost de scurtă durată. Cu toate că, fără partid Zetea a fost peste Ropan, pesedistul obținând 25% iar liberalul 16%, cei doi candidați, cu partidul în spate, au stricat sondajul care trebuia să dea bine la PSD. Liberalul Gavril Ropan l-a depășit pe Gabriel Zetea cu puțin peste 10% față de scorul inițial al actualului președinte de Consiliu Județean, însă pesedistul a scăzut cu puțin sub 20%.

Așadar Ropan – 26, 8% iar Zetea 19,5%.
Pe locul III s-a situat președintele PMP Maramureș, Lucian Morar cu 14%, fără partid. În acest caz nu a mai fost sondată potența sa alături de PMP, știindu-se faptul că Maramureșul obține scoruri peste media pe țară a formațiunii politice, cu procente bune.
Din sondaj nu a făcut parte Mihai-Felician Cerneștean, un posibil și doritor candidat PNL la funcția de președinte al CJ Maramureș, cu toate că au fost discuții aprinse pro și contra sondării și a consilierului județean și secretar general PNL Maramureș
Nehotărâții au însumat un procent mare, de 35%.
About author
You might also like
Marius Sorin Bota: PSD va pune în aplicare din prima lună măsurile care vor aduce creşterea economică în buzunarele maramureșenilor
Marius Sorin Bota: PSD va pune în aplicare din prima lună măsurile care vor aduce creşterea economică în buzunarele maramureșenilor Guvernul PSD este cel care a scos ţara
Adrian TODORAN: Modernizăm Piața Izvoarele
Importanța unui oraș este dată de forța economică de care dispune. Iar aceasta e asigurată de un mediu de afaceri prosper, cu agenți economici ale căror investiții susțin financiar comunitatea.
VIDEO: Răspunsul lui Paleologu la întrebarea „Ce trebuie făcut pentru România?”
România are nevoie de un mod diferit de guvernare, de o altă clasă politică şi o abordare responsabilă a priorităţilor pe viitor. Theodor Paleologu, candidatul PMP pentru funcţia de preşedinte,
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!