BREAKING NEWS

AFCN

Start la înscrieri pentru DRAGU 2025 – Școala de Vară Internațională unde patrimoniul prinde viață!

Asociația ARCHÉ lansează înscrierile pentru ediția 2025 a Școlii de Vară Internaționale DRAGU, un program interdisciplinar dedicat cercetării și valorificării patrimoniului cultural din comuna Dragu, județul Sălaj.

Desfășurată în perioada 18–30 august 2025, școala de vară va reuni 20 de participanți din România și din străinătate, care vor lucra alături de experți în arheologie, conservare și digitizare. Activitățile se vor concentra pe două repere emblematice ale zonei: castelul Wesselényi-Bethlen (datat 1628) și moara cu valțuri din Dragu – obiective ce devin, astfel, spații de învățare și co-creare.

Programul se adresează studenților, absolvenților și stagiarior cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, din domenii legate de patrimoniu: arheologie, istorie, arhitectură, peisagistică, etnologie, arte vizuale, antropologie, conservare-restaurare. Participanții vor avea ocazia să acumuleze experiență practică într-un cadru colaborativ, să contribuie la cercetarea și interpretarea patrimoniului local și să participe activ la conturarea unor noi sensuri pentru valorile trecutului.

Înscrierile sunt deschise până la data de 1 iulie, prin completarea formularului disponibil online:
👉 https://linktr.ee/AsociatiaArche

Proiectul DRAGU – Documentare și Restaurare pentru Activarea Generațiilor Următoare este organizat de Asociația ARCHÉ și propune o abordare integrată a patrimoniului, prin activarea comunității și formarea noii generații de specialiști.

Partajează acest conținut: