Tânăr de 24 de ani, reținut la Brașov pentru trafic internațional de droguri, prins în flagrant

La data de 21 august 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 24 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic intern de droguri de risc și mare risc.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în luna august 2025, inculpatul s-a deplasat în Olanda de unde a procurat, în scopul comercializării, droguri de risc și mare risc, pe care le-a introdus în țară, pe cale terestră. În dimineața zilei de 21.08.2025, acesta a fost prins în flagrant, pe raza localității Cincu, în timp ce transporta aproximativ 76 grame ketamină (drog de risc) și 413 grame substanță cristalină 2MMC (drog de mare risc).

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul Rutier.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: DIICOT

Partajează acest conținut: