sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

TRAFIC de droguri de RISC și deținerea, fără drept, de DROGURI de risc în vederea consumului PROPRIU

TRAFIC de droguri de RISC și deținerea, fără drept, de DROGURI de risc în vederea consumului PROPRIU

La data de 16.10.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reținerea a doi inculpați (unul dintre ei agent de poliție), cu vârstele de 30 și 32 de ani și măsura controlului judiciar față de o inculpată în vârstă de 27 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu. În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de încredințarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știe că are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.


Din materialul probator administrat a rezultat că, în intervalul martie-octombrie 2024 , inculpatul în vârstă de 30 de ani a deținut, inclusiv pentru consum propriu și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis ( drog de risc) cu sume cuprinse între 150 și 250 de lei, către consumatori din județul Giurgiu.
Cu privire la inculpatul de 32 ani, s-a reținut că, în perioada mai – octombrie 2024, a procurat, transportat și livrat diferite cantități de canabis, iar la data de 16 octombrie 2024 a deținut în locuința sa, în scopul vânzării aproximativ 290 grame de canabis.


De asemenea, același inculpat, cunoscând faptul că o persoană avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, i-a încredințat autoturismul său pentru a se deplasa pe drumurile publice.
Cercetările efectuate au mai relevat că inculpata cercetată în prezentul dosar, a depozitat în locuința sa, la cerere unui coinculpat, o cantitate de canabis, destinată comercializării și de asemenea, a deținut fără drept o altă cantitate, pentru consumul propriu.


În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe cantități de canabis, însumând aproximativ 300 grame, țigarete confecționate artizanal conținând canabis și tutun, mai multe comprimate cu substanță activă alprazolam, precum și alte mijloace de probă.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

DIICOT

Previous Semnarea Contractului de EXECUȚIE LUCRĂRI “Rețele de apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat’’
Next FII AUZIT! VOCEA TA CONTEAZĂ! DEZBATERE cu ELEVII pentru a descoperi SOLUȚII prin CUVINTE

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Serviciul Public Ambient Urban aduce culoare și prospețime în Baia Mare!

Serviciul Public Ambient Urban (SPAU) al Municipiului Baia Mare invită băimărenii să descopere o gamă variată de flori și plante, disponibile la standurile special amenajate pe Bulevardul Unirii. Acestea sunt

Actualitate 0 Comments

Tânjaua Hotenarilor – Ocna Șugatag. Hotea Vlad Vasile a fost primul gospodar care a ieșit la arat. Galerie FOTO

În cadrul unei ceremonii tradiționale, sute de locuitori din Tânjaua Hotenarilor din Ocna Șugatag și-au arătat aprecierea pentru primul gospodar ieșit la arat, Hotea Vlad Vasile, un tânăr destoinic, care

Actualitate 0 Comments

Ilie Bolojan, la șase zile după ce a preluat funcția de președinte interimar, despre anularea alegerilor: „A fost o situație excepțională gestionată cu instrumente democratice”

Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune că România se află „în cadrul constituțional” în acest moment, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. El a afirmat, la întâlnirea

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply