Transmitem vechile povești, e păcat să se așeze uitarea peste ele! – Să cunoaștem Maramureșul (9)
Este uimitor să vezi cum, încă din timpuri străvechi, oamenii inventau lucruri care să le ușureze munca folosind puterea naturii.
În fiecare vară, în satele din Maramureș, se spală textilele groase. Cergile, țolurile și alte “derivate”, în general țesături din lână, care nu ar încăpea într-o mașină de spălat, ajung la vâltoare.
În trecut, vâltorile erau mașinile de spălat ale satului și înainte de orice mare sărbătoare, maramureșencele stăteau la rând la morile de apă pentru a reuși să își împrospăteze zestrea.
Rând pe rând, aceste vechi tehnologii, atât de simple și atât de natural concepute, au început să dispară. Astăzi sunt puține locurile în care mai avem ocazia să vedem cum arată și cum spală o vâltoare. Fără detergent, fără chimicale, doar cu puterea apei care curge, învârte și curăță orice tip de material.
Vâltorile au forma unor pâlnii cu diametrul de aproximativ 1,5 m. Sunt realizate din scânduri între care a fost lăsată o mică distanță pentru ca apa să se poată scurge. Prin intermediul unui canal, apa este deviată din cursul râului și dirijată până deasupra pâlniei unde cade sub forma unei mici cascade. În acea pâlnie se formează un vârtej foarte bine oxigenat care spală pe cale naturală, fără detergenți, textilele din fibre naturale.
Maramureșenii mai păstrează și astăzi aceste instalații de tehnică populară care constituie o dovadă a ingeniozității și adaptabilității locuitorilor.
Ori de câte ori veți ajunge în Maramureș, veți afla o altă poveste și o altă istorie a locului, deoarece se știe, poveștile locului nu se scriu, se transmit doar prin viu grai.
Hai în Maramureș!
Visit Maramureș
About author
You might also like
Gabriel Zetea, deputat PSD: La mulți ani, Maramureș! La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!
Serbăm astăzi Ziua Națională a României, zi care ne trimite cu gândul la 1 Decembrie 1918, atunci când s-a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria românilor. Cu
DIICOT a reținut doi inculpați (recidiviști), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic intern de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc
La data de 08.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați (recidiviști), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor
Vasile Vlașin – ÎNVINGĂTORUL învins! “Am reușit să ocup PRIMUL LOC LA NIVEL NAȚIONAL dintre toți candidații independenți care au candidat la aceste alegeri”. A ratat locul de DEPUTAT în favoarea INEXPLICABILULUI
Am reușit să ocup PRIMUL LOC LA NIVEL NAȚIONAL dintre toți candidații independenți care au candidat la aceste alegeriFoarte aproape de 5%.Chiar dacă nu se obține mandatul de deputat, ci
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!