sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Vă prezint raportul activității mele de parlamentar pentru perioada 2020-2024

Vă prezint raportul activității mele de parlamentar pentru perioada 2020-2024

Florin Alexe, deputat PNL

Astăzi începe a doua sesiune ordinară a acestui an şi ultima din actuala legislatură.

Vă prezint raportul activității mele de parlamentar. În perioada 2020-2024, prioritățile mele au fost susținerea micilor producători, promovarea potențialului turistic al României, sprijinirea familiilor aflate la început de drum și punerea produselor autohtone pe mesele românilor.

Legi pe care le-am inițiat:

🔹Legea Punctelor Gastronomice Locale, prin care susținem activitatea producătorilor locali;

🔹 Legea privind instituirea Schemei de certificare voluntară “De origine România – D.O.R.”, prin care punem produse autohtone pe mesele românilor;

🔹 Legea privind accesul cu prioritate la casieriile/ghișeele/casele de marcat din cadrul entităților publice și private pentru femei gravide, precum și pentru persoane însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, prin care susținem cetățenii care își întemeiază familii în România;

🔹 Legea privind diminuarea risipei alimentare, prin care susținem românii vulnerabili și protejăm mediul;

🔹 Legea privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi, prin care vom atrage investiții semnificative în țara noastră;

🔹 Modificarea legii prin care cetățenii care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, prin care acordăm respectul cuvenit maramureșenilor care au fost expuși la poluare.

Activitatea parlamentară în cifre:

🔹 Luări de cuvânt: 177

🔹 Propuneri legislative inițiate: 180

🔹 Legi promulgate: 64

În continuare, voi susține proiecte necesare pentru modernizarea României. Împreună, menținem țara noastră pe calea dezvoltării!

Florin Alexe, deputat PNL Maramureș

Previous Forza ZU la Maramu’ a unit peste 75.000 de oameni pe cea mai mare scenă văzută în Maramureș! - Consiliul Județean Maramureș
Next Educația deschide porți și construiește punți între oameni - Costin Hendea Anca Minodora, secretarul de stat

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

PSD doar pretinde că manifestă empatie față de asistenții persoanelor cu handicap grav – Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL

Realitatea îi contrazice pe social-democrați, care sunt total nepăsători față de gravele probleme financiare cu care se confruntă cei care au în îngrijire persoane cu handicap și care sunt batjocoriți

Politica 0 Comments

Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”La PSD, populismul bate competența. Doar așa putem interpreta modul în care Consiliul Legislativ, desființează cu argumente proiectul de lege inițiat de mai mulți parlamentari social-democrați

Un proiectul de lege care viza evidențierea în unitățile comerciale a bunurilor produse cu materii prime provenite din fermele românești, a fost redactat într-un limbaj populist și politicianist și nu

Actualitate 0 Comments

ATELIERE DE VACANȚĂ ÎN SATUL DE PE DEAL

Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară invită copiii cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani să participe la atelierele de vacanță. Atelierele se vor

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply