Victorie importantă pentru Viorel Pașca și ceilalți cinci inculpați din dosarul instrumentat de DIICOT. Curtea de Apel București a respins definitiv contestația procurorilor, care solicitau arestarea preventivă, și a admis contestațiile formulate de apărare, înlăturând inclusiv măsura controlului judiciar.
Hotărârea este definitivă și marchează încheierea etapei privind măsurile preventive, cei șase urmând să fie cercetați în continuare fără nicio măsură restrictivă.
După pronunțarea deciziei, avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul lui Viorel Pașca și al celorlalți inculpați, a transmis un mesaj sugestiv, intitulat „David împotriva lui Goliat”.
„De la începutul acestui dosar am spus același lucru: amploarea unei operațiuni nu dovedește existența unor infracțiuni, după cum numărul anchetatorilor și al autospecialelor nu transformă o suspiciune într-o probă.
În opinia noastră, acest dosar a fost construit pe imaginea unui presupus «grup infracțional organizat» și a unor acuzații de «trafic de persoane», însă ceea ce contează nu este spectacolul începutului de anchetă, ci conținutul probelor care ajung în fața judecătorului.
Drepturile și libertățile fundamentale nu pot fi restrânse doar pentru că acuzațiile sună grav sau pentru că dosarul a fost prezentat public ca unul excepțional.
Într-un stat de drept, justiția nu se măsoară în numărul mascaților, al girofarurilor sau al comunicatelor de presă. Se măsoară în probe, în lege și în hotărâri motivate.
Familia Viorel Pașca a cerut un singur lucru: ca acest dosar să fie judecat în sala de judecată, nu în studiourile de televiziune și nici în comunicatele organelor de urmărire penală sau în anumite probe din dosar «scurse» către mass-media.
Adevărul nu are nevoie de efecte speciale. Are nevoie doar de probe. Să nu zici că nu ți-am spus!”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu.
Potrivit minutei Curții de Apel București, instanța a respins ca nefondată contestația formulată de DIICOT împotriva încheierii Tribunalului București, a admis contestațiile formulate de cei șase inculpați, a respins definitiv propunerea de arestare preventivă și a înlăturat măsura controlului judiciar dispusă anterior. Hotărârea este definitivă.
În fața Curții de Apel București au fost analizate două contestații cu obiective diametral opuse. În timp ce procurorii DIICOT au solicitat înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile, apărarea, prin avocatul Răzvan Doseanu, a cerut revocarea controlului judiciar și cercetarea inculpaților fără nicio măsură preventivă.
Prin hotărârea pronunțată luni, Curtea de Apel București a dat câștig de cauză apărării, respingând solicitarea procurorilor și înlăturând toate măsurile preventive dispuse împotriva lui Viorel Pașca și a celorlalți inculpați.
Partajează acest conținut: