VIDEO. Vladimir Petruț este de AZI, PENELIST cu acte în regulă. Ionel Bogdan: “Cavnicul este al TREILEA oraș pe care PNL îl conduce”
Conferința de presă de azi a PNL Maramureș a adus și o surpriză oarecum neașteptată. Primarul Cavnicului, Vladimir Petruț a semnat în fața jurnaliștilor adeziunea la noul său partid după ce a fost demis din PSD, cu câteva luni în urmă, pentru că a făcut opoziție penalilor social-democrați, în frunte cu Liviu Dragnea. Petruț a fost și cel mai mare opozant al lui Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și nu unul oarecare ci chiar din interiorul formațiunii politice.
Spunem surpriză deoarece Vladimir Petruț părea cu bagajele la ALDE unde apropierea de Cornelia Negruț, președintele formațiunii din Maramureș a fost una foarte evidentă. Mai mult, Petruț a fost la Satu Mare, la întâlnirea cu Călin Popescu Tăriceanu, la lansarea candidaților pentru alegerile europarlamentare.
Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș a declarat că de azi, Cavnicul este al treilea oraș condus de formațiunea liberală și că în ultima perioadă au venit alături de liberali alți 1500 de membri noi și fenomenul continuă.
De ce Vladimir Petruț a ales PNL și nu ALDE, de ce nu s-a potrivit cu PSD, în materialul video de mai jos.
Adi RUSU
About author
You might also like
Cornelia Negruț (PRO Romania): “După fuziunea cu ALDE, PRO România este singura alternativă la înțelegerea dintre PSD și PNL”
Fuziunea dintre PRO România și ALDE creionează un partid modern de factură social liberală, care își propune să obțină un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Programul
Lucian Angheluță (PER), candidat pentru Senat: “Tablete contra vot, ultima fiță a PNL-ului”
Dacă până acum se ofereau electoral tot soiul de „atenții”, sub forma unor mărunțișuri, acum moda s-a schimbat. Dacă vrei electorat, plusezi. Și dacă ești la guvernare, se pare
În „România educată” a lui Iohannis și PNL, lipsa de educație constituie un mare avantaj!
Părinții elevilor care urmează în prezent cursurile în regim online au fost somați de către Ministerul Educației și Cercetării să își asume o declarație halucinantă. Concret, în toate școlile din
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!