BREAKING NEWS

Viitură puternică în Bușteni după o rupere de nori. Mașini luate de ape, oameni salvați din autoturisme

O ploaie torențială a provocat, sâmbătă după-amiază, inundații severe în stațiunea Bușteni, unde șuvoaie de apă coborâte de pe versanți au ajuns pe DN1, inundând mai multe străzi și afectând circulația rutieră.

Forța apei a fost atât de mare încât a deplasat autoturisme parcate, iar în mai multe zone s-au format acumulări importante de apă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, echipajele de intervenție acționează pentru evacuarea apei, limitarea efectelor inundațiilor și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

„La acest moment, pe DN1 (zona centrală), în orașul Bușteni, sunt inundate mai multe străzi, fiind semnalate acumulări importante de apă care afectează circulația și accesul în anumite zone. Echipajele de intervenție acționează în teren pentru evacuarea apei, limitarea efectelor produse de inundații și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Totodată, sunt monitorizate zonele cu risc, iar situația este în dinamică”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, pompierii intervin în mai multe puncte din stațiune pentru sprijinirea populației afectate de acumulările de apă.

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost surprinsă de viitură la intrarea în Bușteni dinspre Sinaia. Aceasta a fost ajutată inițial de un cetățean, apoi a fost preluată de un echipaj SMURD și primește îngrijiri medicale.

Totodată, pompierii desfășoară intervenții pentru evacuarea persoanelor rămase în autoturisme, după ce precipitațiile abundente au provocat acumulări importante de apă în mai multe zone ale stațiunii.

Intervențiile sunt în desfășurare, iar autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate, să nu traverseze sectoarele de drum inundate și să apeleze numărul unic de urgență 112 în cazul situațiilor care pun în pericol viața, integritatea persoanelor sau bunurile.

Sursa: IPJ Prahova / ISU Prahova

Partajează acest conținut: