Vizita delegației Baroului Federal German la sediul Senatului României
Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Am avut o întâlnire productivă cu președintele Ulrich Wessels și directorul pentru Relații Internaționale, Veronika Horrer, reprezentanți ai Baroului Federal German, un bun prilej de a discuta despre justiție și avocatură, în cadrul unui excelent schimb de idei și experiențe.”
Schimbul de informații s-a desfășurat între profesioniști și într-o notă colegială, delegația germană manifestându-și disponibilitatea de a ne oferi exemple de bune practici, consultanță și suport efectiv.
Pornind de la faptul că, în Germania, conceptul de asigurări juridice a avut un succes considerabil, peste 70% din cetățenii activi având astfel de asigurări, senatorul Daniel Fenechiu și profesorul universitar dr. Dan Oancea, prezenți la discuții, au menționat intenția de a promova în România o propunere legislativă în acest sens.
Delegația Baroului Federal German va continua vizita în România, având în program și o întâlnire la sediul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), cu președintele Traian Briciu și decanul Baroului București, Ion Dragne, prilej de a dezvolta și aprofunda aspecte ce definesc profesia de avocat.
Acest gen de întâlniri au și rolul de a contribui pe viitor la consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Republica Federală Germania, țări membre ale Uniunii Europene.
”Sunt ferm hotărât ca proiectul legislativ de reglementare al asigurărilor juridice să fie pus, cât mai curând, în dezbatere și am certitudinea că noua lege va aduce beneficii semnificative profesiei de avocat dar și îmbunătățirii accesului la justiție pentru toți cetățenii” a declarat avocatul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României
About author
You might also like
A fost CONFIRMATĂ LEGALITATEA alegerilor din Republica Moldova. Deputatul Alexe: “În echipă cu președinții Klaus Iohannis și Maia Sandu, vom pune Republica Moldova pe calea europeană a prosperității. “
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a confirmat legalitatea rezultatelor alegerilor parlamentare din 11 iulie. Din postura de secretar al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, aștept cu
Președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului
Președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, a fost numit astăzi în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim Ministrului Ludovic Orban, decizia apărând deja în Monitorul Oficial. ,,Mulțumesc premierului
IZOLĂM EXTREMIȘTII ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN
„ De ce noul grup al extremiștilor nu va obține nicio funcție importantă în Parlamentul European atât timp cât noi, grupurile proeuropene, rămânem unite Nou-înființatul Grup al Patrioților Europeni este
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!