Interbelicilor le-au fost îngăduiți 20 de ani de pace, în care au produs cultură cu o efervescență vecină cu disperarea; nouă, 80 de pace și 35 de libertate, fără isprăvi comparabile, fiindcă între timp mârlănimea comunistă a câștigat partida istorică. Totuși, țara a crescut și noi am prosperat. Asta va fi fost.
Lumea se aruncă din nou în nebunia naționalistă. Imperiile își măsoară forțele și se privesc încruntat (l-am parafrazat pe Rilke). Ne va înghiți noul război mondial, care a început difuz, dar se va acutiza, iar geografia noastră nu s-a modificat: din fericire, nu suntem chiar în centrul fierbinte al conflictului, însă rămânem aceeași periferie tulbure, care poate oricând bascula între lumi.
Ni se vor cere din nou adeziuni totale, de tipul celei pe care creștinul o oferă doar lui Dumnezeu și omul liber doar conștiinței sale. Mulți vom fi prigoniți de demenții care vor pune mâna pe putere. Canaliile ne vor vâna: le-am deranjat prea mult în ultimii ani, rostind adevărul.
Nu vom avea unde să ne refugiem. Puține locuri vor scăpa furiei lui Behemoth și Leviathan. Poate vreo insulă îndepărtată, fără miză.
Și-apoi, din ruine, se va ridica o lume nouă, poate mai bună decât cea apusă – dar pentru mulți va fi prea târziu.
Partajează acest conținut:
