BREAKING NEWS

Vreme schimbătoare în Maramureș: noapte rece, zi mai blândă. Drumarii au intervenit pentru menținerea carosabilului în condiții bune

În cursul nopții și al dimineții, în Maramureș s-au înregistrat izolat ploi slabe și burniță, iar temperaturile au coborât până la -3°C la stația Iezer. În Pasul Prislop s-au atins -2°C, iar la Ocna Șugatag, Cavnic și Pasul Gutâi s-au înregistrat 0°C.

Pentru a preveni formarea poleiului, drumarii de la Secția de Drumuri Naționale au intervenit cu patru utilaje, împrăștiind 11 tone de material antiderapant pe DN18 (Pasul Prislop, Vișeu de Sus, Borșa) și pe DN17C, în zona Dealul Ștefăniței.

Pe drumurile județene s-a acționat cu două utilaje și s-au folosit 13 tone de material antiderapant. În prezent, carosabilul drumurilor publice este curat și uscat, iar în zonele de deal și munte se găsesc porțiuni umede. Izolat, în zonele joase se semnalează ceață.

Astăzi, cerul va fi temporar noros, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 11°C. Minimele se vor situa între 0 și 3°C, cu ceață pe arii restrânse, în special dimineața și noaptea.

Sursa: Prefectura Maramureș

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat