Ziua Mondială a Bolnavului. Primarul Cătălin Cherecheș, mesaj ȘOC!: Sistemul de sănătate pare o ruletă rusească: scapă cine poate sau cine are noroc de medici care nu uită să fie umani
Ziua Mondială a Bolnavului în țara unde sistemul de sănătate pare o ruletă rusească: scapă cine poate sau cine are noroc de medici care nu uită să fie umani
În fiecare an, la data de 11 februarie, celebrăm Ziua mondială a bolnavului, un moment de conștientizare pentru societatea civilă, un îndemn de a fi mai atenți, mai aproape de cei care se află în suferință.
După cum bine știți, sunt fiu de medic, mama mea Dr. Viorica Cherecheș fiind un înger pentru mine, dar în aceeași măsură și pentru miile de pacienți care pe parcursul anilor s-au aflat în grija sa. Un profesionist renumit, apreciat, un manager care a reușit din fonduri nesemnificative și adesea insuficiente să transforme un spital mediocru într-o unitate spitalicească unde condițiile concurează cu cele ale unor clinici private renumite, unde personalul a fost mereu îndemnat ca, pe lângă cele mai înalte valori profesionale, să fie condus de cele mai importante valori umane în acest domeniu: empatia, susținerea pacientului.
De multe ori, vorbele calde, de încurajare, sprijinul și grija față de cei suferinzi au făcut minuni, alături de tratamentele medicale. Nu degeaba, astăzi, Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cele mai apreciate, curate și moderne unități din Nord – Vestul României.
În calitate de primar, m-am străduit și continui să am pe lista de priorități tot ceea ce ține de sănătatea cetățenilor, de dezvoltarea și modernizarea sistemului sanitar al comunității noastre. Spitalul TBC a devenit primul spital suport în Sistemul Național de tratament pentru COVID-19 din Maramureș, cu saloane ultramoderne pentru terapie intensivă. Investiția pe care am coordonat-o personal s-a derulat în doar câteva zile și a presupus dotarea clădirii în care funcționează Spitalul de Pneumoftiziologie cu o sală de operație, o secție de terapie intensivă cu zeci de paturi, precum și dotarea secţiei chirurgicale a spitalului cu aparatură şi dispozitivele necesare desfăşurării actului medical în condiţii optime de siguranţă menite să limiteze răspândirea virusului SARS-CoV-2. A fost spitalul cu cea mai mică rată de mortalitate din țară în perioada pandemiei. Le mulțumesc doctorilor, asistentelor, infirmierelor, întregului personal al spitalului, dar în special recunoștința mea e adresată doamnei doctor Alina Rus, specialist de prestigiu și un om cum rar am mai întâlnit, partenerul meu în proiectul spitalului suport, medicul care a fost pilonul de stabilitate, echilibru, profesionalism și determinare în lupta de salvare a maramureșenilor și băimărenilor afectați de virus și aflați în stare critică.
Investim în continuare în această unitate unde vom avea în curând un spital cu adevărat european, cu condiții excepționale pentru fiecare pacient. Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Rușdea (TBC) este în proces de extindere şi modernizare din fonduri europene și din contribuția Municipiului Baia Mare, investiția ridicându-se la aproximativ 15 milioane de Euro.
Reabilităm din temelii întregul spital, construim un nou corp de clădire cu demisol, parter şi patru etaje, care va avea o suprafaţă totală de 1.700 de metri pătraţi. Avem în vedere extinderea ambulatoriului de specialitate din spitalul TBC care va oferi spaţiu de lucru unor noi specializări: alergologie, cardiologie şi boli de nutriţie, spitalizare de zi. Este vorba despre proiecte care se află în faza de șantier în lucru și vor fi finalizate în acest an.
Ne dorim ca tot ceea ce înseamnă sistem sanitar din municipiul Baia Mare să aibă standarde unitare, să existe o colaborare clară, definită, între toate unitățile medicale din acest județ și eu cred că vom putea, o dată cu această reabilitare, să atingem standarde dintre cele mai înalte. Tot ce ține de sănătate este prioritar pentru mine, așa cum este prioritar pentru întreaga comunitate pentru că poți să ai orice, dacă nu ai sănătate.
Am derulat și derulăm proiecte din fonduri europene, dar și de la bugetul local, pentru a veni cu servicii sociale și asistență medicală pentru seniorii orașului nostru. “Punem suflet pentru bunici” este unul dintre aceste demersuri, în cadrul acestei inițiative sute de vârstnici aflați la limită fiind sprijiniți de către municipalitate, inclusiv cu acces la servicii medicale.
Avem proiectul din cartierul Valea Borcutului, centrul pentru vârstnici, o structură spitalicească de îngrijire cu 120 de paturi. Este dureros că încă nu am reușit să avem acest proiect finalizat, așa cum ne planificasem, având și fondurile necesare, însă birocrația și pandemia și-au spus cuvântul: studiul de fezabilitate a fost făcut în 2019 și abia acum avem proiectul tehnic și demarăm licitația pentru realizarea acestui proiect atât de necesar.
La Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”, deși nu este în administrarea municipiului, ne-am asumat jumătate din costurile blocului operator pentru chirurgie cardiovasculară, care e de curând funcțional la cele mai înalte standarde. Ne-am asociat cu Consiliul Județean, din dorința de a contribui la ridicarea standardelor în această unitate unde, pe lângă alții, se tratează și băimărenii.
Și sunt multe, extrem de multe altele la care nu voi face referire acum, însă nu pot să nu îmi manifest și îngrijorarea pentru sistemul de sănătate românesc.
Degeaba construim și dotăm spitale, dacă mentalitatea multor medici și a personalului medical lasă de dorit. Este nevoie de EMPATIE, SUSȚINERE MORALĂ, ÎNȚELEGERE, SPRIJIN NECONDIȚIONAT față de cei aflați în suferință. Papa Francisc, în mesajul său, numește lipsa acestei empatii și a sprijinului celor bolnavi o atrocitate „care poate fi depășită înaintea oricărei alte nedreptăți”. Suveranul Pontif a făcut un apel la un front comun pentru a proteja demnitatea bolnavilor, care trebuie salvată: „Ziua mondială a bolnavului, de fapt, nu îndeamnă doar la rugăciune și la apropiere față de cei care suferă; își propune, în același timp, să sensibilizeze poporul lui Dumnezeu, instituțiile sanitare și societatea civilă la un nou mod de a merge înainte împreună”. Dacă mesajul meu, al unui primar implicat în viața și bunăstarea comunității, fiu de medic, nu vă impresionează, poate măcar în cuvintele Papei Francisc găsiți un semnal de alarmă.
Sistemul medical din România este încă precum o ruletă rusească: scapă cine poate sau cine are noroc de medici care nu uită să fie umani. Ține de noi să ne asigurăm că încet, încet lucrurile se schimbă și vom găsi din ce în ce mai mulți medici și asistenți care să înțeleagă că, pe lângă profesionalism, este nevoie în această meserie mai ales de UMANITATE.
Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare
About author
You might also like
Gheorghe Șimon: ”Modificările Codului Fiscal aduc mai mulți bani în buzunarele românilor”
Modificările Codului Fiscal la care lucrează guvernul vizează transpunerea în realitate a promisiunilor din programul de guvernare, cu scopul creșterii veniturilor în buzunarele românilor. Principalele modificări vizate la Codul Fiscal
LIBER pentru deplasare în cazul VÂRSTNICILOR de peste 65 de ani. Ordonanța Militară nr. 4 – CORONAVIRUS
Conform Ordonanței Militare nr. 4, persoanele de peste 65 de ani vor avea voie să se deplaseze în intervalul orar 20.00 – 21.00 pentru a asigura nevoile animalelor de companie.
Gabriel Zetea, deputat PSD: Toți fermierii români o să fie stimulați cu o primă de 10% din valoarea producției agricole livrate la fabricile de alimente din România
PSD ia măsuri pentru a menține capacitatea României de a produce alimente la o valoare optimă, în contextul crizei energetice și a războiului din Ucraina. Soluția PSD ca răspuns la
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!