S-a dat startul #HeritageTrip prin România Atractivă!
Vă invităm alături de un grup de 20 creatori de conținut și jurnaliști să pornim în explorarea comorilor culturale ale țării noastre — și le vom găsi, cu siguranță, fără prea mare efort, de-a lungul celor 7 rute tematice, care ne vor purta din inima Transilvaniei până în tărâmul plin de tradiție al Maramureșului.
Timp de 6 zile, cei 20 de jurnaliști și creatori de conținut explorează cărările a 7 rute tematice: Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României, Ruta bisericilor fortificate, Ruta gastronomiei tradiționale românești, Ruta cetăților, Ruta castelelor, Ruta curiilor, Ruta satelor cu arhitectura tradițională.
Urmăriți-le călătoria, zi de zi și lăsați-vă inspirați pentru următoarea voastră vacanță prin România!
#PopasuriDePoveste în 𝘇𝗶𝘂𝗮 𝟭 de călătorie:
Județul Brașov
Biserica Evanghelică Fortificată Hărman
O bijuterie gotică, este una dintre cele mai bine conservate biserici fortificate din Transilvania, parte din Ruta Bisericilor fortificate. Ridicată de sașii transilvăneni și înconjurată de ziduri și bastioane, fortificația ne-a teleportat în vremuri medievale.
Prânz la Punctul Gastronomic Local HOF (Hărman)
Bucătăria săsească reinterpretată ne-a cucerit cu simplitatea și autenticitatea ei. Am gustat preparate locale într-o atmosferă de gospodărie tradițională, cu ingrediente proaspete și povești de familie.
Simbol al Rutei Cetăților, fortificația teutonă din Țara Bârsei ne-a oferit o lecție vie de istorie. Restaurată complet, cu turnuri, galerii și expoziții interactive, cetatea este un exemplu de revitalizare a patrimoniului.
Județul Covasna
Atelierul meșteșugăresc al familiei Sütő (Vârghiș)
A doua parte a zilei am dedicat-o experiențelor locale. Am început cu o demonstrație de sculptură în lemn și pictură pe mobilă secuiască, meșteșug transmis din generație în generație.
Atelierul fierarului Nagy György (Tălișoara)
Fierarul satului ne-a deschis poarta și ne-a oferit o demonstrație de lucru la forjă și explicații despre uneltele și tehnicile folosite în vechime.
Castelul Daniel (Tălișoara)
Castelul secuiesc de secol XVII, o adevărată bijuterie arhitecturală, a fost readus la viață ca pensiune-boutique. Aici am explorat istoria familiei Daniel, încăperile elegante și ne-am bucurat de vizitarea expoziției interactive „1680 RELOADED”.
________
Despre România Atractivă
„România Atractivă” este un program guvernamental finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care are ca scop valorizarea patrimoniului cultural național prin turism sustenabil. Derulat sub coordonarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, programul contribuie la crearea unei rețele naționale de obiective culturale restaurate, digitalizate și integrate în circuite turistice tematice.
Sursă materiale: România Atractivă
Partajează acest conținut: