Un bărbat de 30 de ani a fost prins în flagrant de polițiștii antidrog, în județul Timiș, în timp ce ar fi transportat aproximativ 500 de grame de droguri de mare risc, destinate comercializării. În autoturismul acestuia au fost descoperite și obiecte care ar fi putut fi folosite pentru porționarea și ambalarea substanțelor interzise. Suspectul a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2026, bărbatul a fost depistat în flagrant delict în localitatea Săcălaz, județul Timiș.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi deținut și transportat, în scopul comercializării, aproximativ 500 de grame de 4-CMC, o substanță cristalină încadrată în categoria drogurilor de mare risc.
În urma verificării autoturismului, polițiștii au descoperit și un cântar electronic de precizie, precum și mai multe pungi autosigilante. Aceste obiecte sunt analizate în cadrul anchetei, în legătură cu presupusa activitate de trafic de droguri.
La data de 9 noiembrie 2026, procurorii DIICOT Timișoara au dispus reținerea bărbatului.
Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, care a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
La acțiune au participat, în sprijinul polițiștilor antidrog, efective ale Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, precum și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale investigate.
Autoritățile precizează că măsurile preventive și efectuarea urmăririi penale nu înlătură prezumția de nevinovăție, de care persoana cercetată beneficiază pe tot parcursul procesului penal.
Partajează acest conținut:
