ZERO TOLERANȚĂ PENTRU DROGURI! PSD propune NOI MĂSURI în lupta cu drogurile!
PSD ACȚIONEAZĂ CATEGORIC împotriva drogurilor și a traficanților. După legea Anastasia, parlamentarii PSD vin cu o inițiativă de sancționare și mai dură a traficului și consumului de droguri, susținută fără rezerve de conducerea social-democraților.
Prevederi esențiale:
) Șoferul drogat sau băut va primi o INTERDICIȚIE de a conduce vehicule pentru 10 ani.
) PEDEPSE MAJORATE pentru finanțarea traficului și consumului de substanțe psihoactive.
) Tot ce are legătură cu drogurile – produse, aparatură, banii, bani sau orice bunuri dobândite prin valorificare – vor fi confiscate.
) Circumstanțe agravante în cazul folosirii minorilor pentru derularea de operațiuni cu droguri.
) Administrarea sau acordarea de medicamente susceptibile a avea efecte psihoactive, fără rețetă medicală se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
) Sancționarea cu închisoare a proprietarilor, chiriașilor sau administratorilor de imobile în care se consumă droguri.
) Consumatorii vor intra DE URGENȚĂ în programe de consiliere cu asistență de specialitate.
) În plus, față prevederile în vigoare, proiectul sancționează și TENTATIVA.
Gabriel Zetea, deputat PSD Maramureș
About author
You might also like
Deputatul Gheorghe Șimon: MANAGEMENT INTEGRAT ÎN SERVICIILE DE SĂNĂTATE
Pandemia ne-a arătat mai mult decât oricând importanța unui sistem sanitar local integrat, flexibil, eficient și dotat corespunzător. De aceea militez pentru managementul integrat al spitalelor din Maramureș realizat prin
Conducerea INSPECTORATULUI școlar se află la BORȘA pentru a rezolva CRIZA școlii Gârlea, închisă din cauza condițiilor INSALUBRE
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a primit ieri, grupul de părinți însoțiți de copii de la Școala Structură Gârlea, nemulțumiți de închiderea acestei școli și primirea copiilor acestora la Școala Gimnazială
Ionel Bogdan: Bucuria deplină a Crăciunului să fie prezentă în casa și sufletul dumneavoastră
Crăciunul este despre bucuria deplină a nașterii Domnului, acea perioadă din an în care lumea e cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă, fericire, recunoștință, mulțumire și bucuria de a dărui.
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!