ÎNTÂLNIRE cu Ambasadorul Franței la aniversarea a 144 de ani de relații diplomatice între România și Franța
Ce coincidență frumoasă și onorantă: în 20 februarie, la aniversarea a 144 de ani de relații diplomatice între România și Franța, am avut bucuria întâlnirii cu Ambasadorul Franței la București!
Șansa Maramureșului de a se dezvolta cum ne dorim cu toții este atragerea de investitori, proiecte comune cu partenerii noștri strategici, cu țările cu care ne aflăm în relații de prietenie și colaborare. Eforturile pe care le depunem la nivel diplomatic ca administrație județeană, de când mi-a fost încredințat acest mandat de către maramureșeni, sunt considerabile.
Îi sunt recunoscător Excelenței Sale Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, pentru dialogul deschis și constructiv, pentru primirea călduroasă a delegației noastre din care au făcut parte și deputatul Florin-Alexandru Alexe, Daniela Stamatoiu, directorul interimar al Aeroportului Internațional Maramureș și Paul Szaniszlo, șeful Serviciului Diaspora și Relații internaționale.
Sunt convins că putem pune în practică multe proiecte de folos pentru comunitățile pe care le reprezentăm! Întâmplarea face ca întâlnirea noastră să fi avut loc în 20 februarie, când aniversăm 144 de ani de relații diplomatice bilaterale între România și Franța. La cât mai mulți ani de prietenie și colaborare!
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș
About author
You might also like
400 de mărțișoare au fost oferite de tinerii social democrați maramureșeni
Tinerii social-democrați continuă acțiunile la nivelul județului Maramureș, arătând că sunt atât o echipă unită, cât și o forță de care seniorii formațiunii pot să țină cont. După acțiunile
Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD: ”Marcel Ciolacu a promis susținere pentru proiectele Cultului Penticostal din Baia Mare: grădiniță interconfesională, o sală de sport și un internat pentru Liceul Penticostal”
O întâlnire extrem de importantă cu reprezentanții Cultului Penticostal a avut loc marți, 24 mai 2022, în cabinetul lui Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, alături de care s-a aflat deputatul
Salariul minim pe economie va crește la 4.050 de lei brut, de la 1 ianuarie – Cristian Niculescu Țâgârlaș
Proiectul legislativ la care am lucrat urmează să fie adoptat de Guvern în ședința de săptămâna acesta, ca o cerință de aliniere la cerințele UE. Ca președinte al Comisiei juridice
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!