Centrul de Comandă Integrat pentru Situații de Urgență – COMAND Maramureș este de astăzi funcțional!
Este unul dintre momentele de care mă bucur în acest mandat pentru că este una dintre investițiile importante pentru noi, maramureșenii.
Îi mulțumesc secretarului de stat Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru că a fost alături de noi. Mi-a revenit onoarea să ofer plachete liderilor structurilor pentru situații de urgență și protecție civilă, inclusiv domnului Dr. Raed Arafat, în semn de apreciere pentru eforturile și dedicarea pe care, alături de echipele lor, le depun pentru gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului Maramureș.
Am avut de gestionat în ultimii trei ani multiple crize. De la Covid-19, în 2020-2021, până la izbucnirea crizei refugiaților din Ucraina în 2022, dar și alte situații pe care, împreună cu prefectul județului, cu ISU și celelalte structuri ale Statului, am încercat să le gestionăm cât mai bine.
Am simțit atunci nevoia unui astfel de centru de coordonare integrat care să ne ajute să răspundem cât mai rapid și mai eficient nevoilor maramureșenilor. Fiecare secundă, fiecare minut, poate să coste vieți. De aceea cred că nimic din ceea ce investim în salvarea vieților omenești nu este prea mult!
Avem și alte proiecte majore în derulare pentru îmbunătățirea structurilor de urgență: Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Maramureș, Serviciul de Ambulanță care va avea un sediu nou la sfârșitul acestui an, dar și Salvamont care este astăzi, în urma investițiilor pe care le-am făcut, la cel mai înalt nivel din țară. Sunt multe altele pe care le-am făcut în această zonă, inclusiv dotări pentru ISU Maramures.
COMAND a însemnat o finanțare de 2,8 milioane de euro, prin Programul Transfrontalier Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2020-2024, și fonduri din bugetul național și local. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Departamentul de Stat al Serviciului de Urgență al Ucrainei din Regiunea Transcarpatia. Instituțiile care beneficiază direct de acest centru sunt Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheoghe Pop de Băsești”, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ambulanța, Poliția și Jandarmeria.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
About author
You might also like
Băimărenii cer, Doru Dăncuș și funcționarii publici dedicați din Primăria Baia Mare, fac! Am dat startul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere în cartierul Săsar!
În cartierul Săsar, în apropierea complexului Albina, am început lucrările pentru amenajarea unei parcări. Vom continua în această zonă cu reabilitări ample ale domeniului public, mult așteptate. În primul rând,
PREMIERĂ. UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca va organiza în premieră examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea septembrie 2023, la programul de studiu Asistență medicală generală cu centrul de pregătire la Baia Mare
UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca va organiza în premieră examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea septembrie 2023, la programul de studiu Asistență medicală generală cu centrul de pregătire
Ionel Bogdan, LĂMURIRI cu privire la situația Iulianei Dragoș, EVALUAREA acesteia și VIITORUL Ansamblului Național Folcloric Transilvania
Am susținut și susțin Ansamblul Folcloric National Transilvania și profesioniștii de aici, implicit pe doamna Iuliana Maria Dragoș. Orice altă poziție extremistă exprimată de alții pe această temă reprezintă strict un atac
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!