Cătălin Cherecheş va fi adus în România pentru executarea pedepsei cu închisoarea
Poliţia Română a oferit noi informații despre Cătălin Cherecheş. Potrivit autorităților, fostul primar din Baia Mare va fi adus în România pentru executarea pedepsei cu închisoarea. Data care va fi stabilită de comun acord cu omologii din Germania.
Poliţia Română a informat miercuri, 13 martie, că fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, va fi adus în România pentru executarea pedepsei cu închisoarea. Fostul edil va fi adus în țară cu escortă a Poliţiei Române. Potrivit autorităților, decizia a fost luată în urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Română şi structurile de poliţie din Germania. Autoritățile au informat și că data va fi stabilită de comun acord, cu omologii germani.
„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Română şi structurile de poliţie din Germania, precum şi a deciziei justiţiei germane, o escortă a Poliţiei Române îl va aduce în ţară pe bărbatul din Baia Mare, în vederea executării mandatului, la o dată ce va fi stabilită de comun acord, cu partenerii germani”, a transmis Poliţia Română.
Fostul edil din Baia Mare, urmărit internaţional, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg. S-a întâmplat în data de 28 noiembrie 2023. A fost necesară o cooperare polițienească internațională și un schimb de date şi informaţii între Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia.
Fostul edil a fost depistat de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română
Cătălin Cherecheş a fost depistat de partenerii externi în Augsburg, Germani, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română. De asemenea, instanţa a emis pe numele bărbatului în vârstă de 45 de ani un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani. El a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Inițial, fostul edil fugise din țară. A ieșit din România pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei, sub identitatea unei rude. Procurorii au reținut că în cursul anului 2013, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, Cherecheș ar fi cerut, acceptat și primit diverse sume de bani de la oameni de afaceri în schimbul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu. Pe lângă acuzația de luare de mită, fostul edil era acuzat și de efectuarea de operațiuni incompatibile cu funcția de primar, precum și de fals în declarații și corupere a alegătorilor.
Sursa: Capital.ro
About author
You might also like
PNL: Noile legi ale Educației pot schimba din temelii învățământul din România
Propunerile din Legea Educației sunt rezultatul celei mai ample consultări naționale din domeniu și reprezintă fundația primei reforme autentice a sistemului educațional din România. Peste 10.000 de specialiști au lucrat
Ultima oră! Fata RĂPITĂ la Borșa a fost GĂSITĂ la Arad
Se revocă urmărirea minorei Adam Corina Andreea. Aceasta a fost găsită de polițiști, nevătămată, în județul Arad. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care aceasta a
Cum se PREPARĂ apa? TUR virtual panoramic 360 grade, din cadrul Stației de tratare a apei și a Laboratorului de apă potabilă de la Vital
S.C. VITAL S.A. vă propune o incursiune inedită, dar în același timp reală în lumea fascinantă a preparării apei potabile. Așezați comod în fața calculatorului, puteți să vă bucurați de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!