Galerie FOTO. Fiu al Borșei, Gabriel Bogdan Ștețco are susținerea Maramureșului Istoric pentru a fi următorul președinte al Consiliului Județean!
Fiu al Borșei, Gabriel Bogdan Ștețco are susținerea Maramureșului Istoric pentru a fi următorul #președinte al Consiliului Județean! Și eu îl susțin pe Gabi, din tot sufletul! Toată echipa PNL, de pe plan local, județean și național îl susține pe Gabriel Bogdan Ștețco, care va fi primul #reprezentant al Maramureșului Istoric în vârful administrației județene!
Am făcut astăzi un tur al Maramureșului, eu la Poienile de sub Munte, el la Hoteni, apoi împreună la Borșa, Moisei și Vișeu de Sus unde am avut #lansarea candidaților liberali. Am o foarte mare satisfacție ca președinte al Consiliului Județean Maramureș, dar și ca om, când văd cu cât drag este primit Gabi peste tot!
Este #tânăr, dar are experiență în administrație, am lucrat cot la cot în ultimii ani, cunoaște #problemele comunităților noastre, contribuie la proiectele majore de dezvoltare, are #viziune și o abordare spre #progres. Este demn și harnic, exact cum sunt maramureșenii în general! Oamenii își pun #încrederea în el, iar eu confirm că nu vor regreta. Voi face echipă cu el în continuare, eu la Primăria Baia Mare, el la Consiliul Județean Maramureș, pe modelul #parteneriatului dintre Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și Florin Birta, primarul municipiului Oradea.
La Primăria Borșa o susținem pe Sanda Danci, specialist în fonduri europene. #Borșa are nevoie de un primar familist, nu poți să ajuti o comunitate fără sprijinul necondiționat al #familiei. În 2024 mai sunt străzi neasfaltate, cartierul Baia Borșa este complet uitat, centura ocolitoare a fost gândită cu mult timp în urmă, încă nu s-a materializat. V-am dovedit la Consiliul Județean Maramureș ce poate face echipa liberală, avem nevoie și la Primăria Borșa de un om capabil să #dezvolte prin fonduri europene orașul!
La Primăria Moisei candidează Ciprian Hojda, vicepreședintele Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. L-am recomandat acum patru ani pentru a-mi lua locul de #secretar de stat în cancelaria Primului ministru și a devenit principalul consilier pe probleme #economice! Avem nevoie de astfel de oameni serioși și competenți în administrația publică locală, care au dovedit că sunt capabili să ajungă în cele mai înalte funcții ale administrației #centrale. Îl susținem cu toții, el este primarul care va pune Moiseiul pe primul loc!
Vișeu de Sus este un loc #special pentru mine și soția mea, Alexandra, pentru că aici ne-am căsătorit. Mă bucur că avem și aici un candidat #tânăr, profesionist, capabil să ducă dezvoltarea orașului la un nou nivel. Radu Ioan Coman este la al doilea mandat de consilier județean, este #antreprenor și are multe proiecte în domeniul contabilității, auditului financiar și cel al fondurilor europene. Vrea să genereze transparență în administrația publică, să genereze #proiecte majore de dezvoltare, mai ales prin fonduri europene, din dorința de a schimba în bine viața comunității. Echipa PNL Maramureş îi este alături necondiționat!
Am construit o #echipă perfomantă, profesionistă, serioasă și dedicată pentru proiectele de dezvoltare ale județului #Maramureș. Parlamentarii liberali s-au străduit să aducă bani pentru județ, sunt cei mai performanți deputați și senatori pe care i-a avut Maramureșul! Am reușit să dăm o #direcție clară judetului și trebuie să continuăm! Au fost și astăzi alături de noi, la fel ca întotdeauna: deputații Florin-Alexandru Alexe, Călin Bota și senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, împreună cu o parte dintre candidații la Consiliul Județean Maramureș: Emil Horj, Ioan Muntean , Mircea Pop, Pop Aurelia și Ionut Timis.
Împreună punem Maramureșul pe primul loc!
CMF 21240015
About author
You might also like
Peste 16 milioane de lei pentru costruirea Bazei sportive Tip 1 și a bazinului de înot didactic în Vișeu de Sus!
Am găsit la Vișeu un primar extrem de implicat, fapt care îmi confirmă că Vasile Coman a fost, este și rămâne cea mai bună opțiune pentru dezvoltarea orașului Vișeu de
Ionel Bogdan (PNL): Una dintre cele mai scumpe zone ale orașului, din punct de vedere imobiliar, se confruntă cu multe lipsuri. Este vorba de Valea Roșie
Întâlnirea cu cetățenii de pe Valea Roșie s-a transformat într-o adevărată #drumeție. Una dintre cele mai scumpe zone ale orașului, din punct de vedere imobiliar, se confruntă cu multe lipsuri.
Ioan Oanea este candidatul Coaliției pentru Maramureș la Primăria comunei Ocna Șugatag
Candidatul Coaliției pentru Maramureș lansat în cursa pentru Primăria Ocna Șugatag este Ioan Oanea, care își dorește să aducă schimbarea și prosperitatea într-o comunitate care bate pasul pe loc. Ioan
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!