Ziua Imnului României – cel mai important moment al unei sărbători naționale
Cel mai important moment al unei sărbători naționale, cum este și Ziua Imnului României, pe care o celebrăm astăzi, trebuie să fie omagierea #eroilor. Acei români cărora nu le-a fost rușine să fie mândri de naționalitatea lor, care și-au sacrificat viața, fără să clipească, din iubire pentru noi și pentru țara noastră. Eroi care s-au asigurat că noi, astăzi, ne bucurăm de libertate, de democrație, de o Românie modernă.
Aceste valori sunt extrem de importante, însă foarte mulți dintre noi nu le apreciem la justa lor valoare. Poate am uitat prea repede că libertatea nu ne este garantată, ci a fost câștigată cu mult sacrificiu. Să ne bucurăm de #libertate, dar să nu uităm că avem datoria de a o proteja pentru copiii noștri. Curajul și iubirea de țară a strămoșilor trebuie să fie exemplul de bază în educația copiilor noștri, în demersul nostru de a construi un viitor mai bun pentru ei. Pentru că noi, dar și copiii noștri, suntem fiii României. La fel cum îi educăm și îi pregătim pentru viață, trebuie să îi creștem inclusiv în spiritul iubirii de neam, de loc, de țară și, nu în ultimul rând, cu iubire pentru #Maramureș.
Imnul național, alături de celelalte simboluri și valori naționale, este parte din tezaurul nostru, al românilor. Nici grijile cotidiene și nici nemulțumirea față de clasa politică nu ar trebui să perimeze respectul pentru acestea. Una dintre marile mele dorințe este să văd maramureșenii și românii în general mult mai uniți. Să îndrăznim să cultivăm în noi și în copiii noștri #iubirea de români și de țară. Să vedem imnul României, “Deșteaptă-te, române!” ca pe un îndemn mereu actual, o chemare constantă la unitate, curaj și determinare.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, am văzut cât de multe putem realiza noi, maramureșenii, când suntem uniți. La fel cum au fost și momente în care nu am tras toți în aceeași direcție, iar unii poate nu înțelegem cât de mult cântăresc faptele noastre de astăzi în contextul anilor care vin.
#Proiectele noastre ambițioase, care includ modernizarea infrastructurii și dezvoltarea economică, sunt dovada clară că Maramureșul poate și va deveni un etalon al progresului pe plan național. Am investit în educație, sănătate și infrastructură, iar rezultatele deja încep să se vadă. Generațiile tinere, dar și maramureșenii plecați peste hotare, care vor avea oportunitatea de a reveni #acasă, au șansa la un viitor mult mai bun. Maramureșul este și trebuie să rămână un ținut sacru, unde valorile românești, tradițiile și cultura noastră bogată să fie păstrate cu sfințenie, la loc de cinste. Pentru asta, indiferent de statut, trebuie să luptăm toți.
Cred cu tărie că trebuie să ne păstrăm credința și speranța, să continuăm să muncim pentru o Românie mai bună. Așa cum imnul ne îndeamnă la trezire și acțiune, eu îmi permit să vă aduc aminte că noi toți, maramureșeni, români, nu suntem niciunul prea mic sau prea mare pentru a contribui la #schimbarea pe care ne-o dorim.
Vă mulțumesc tuturor celor care înțelegeți că nu există libertate mâine fără sacrificii, iubire și mândrie astăzi. Celor care onorați aceste valori și protejați simbolurile românești, pentru implicarea și devotamentul vostru. Dumnezeu să binecuvânteze România și pe toți românii!
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
About author
You might also like
Festival Madrigal la Baia Mare, în perioada 15 – 28 aprilie 2024
În perioada 15 – 28 aprilie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie
UNIC. Tabăra de Vară Cultura FunAventura, ediția a III-a, este în plină desfășurare la Izvoare Resort, Maramureș. Prof Ancuța Muntean pune în practică EDUCAȚIA VIITORULUI
O tabără unică, Cultura FunAventura, ediția a III-a, este în plină desfășurare, într-un loc mirific al Maramureșului, sub patronajul profesorului Ancuța Muntean, președinte al Asociației Concordia Baia Mare, profesor la
Centrul de Comandă Integrat pentru Situații de Urgență – COMAND Maramureș este de astăzi funcțional!
Este unul dintre momentele de care mă bucur în acest mandat pentru că este una dintre investițiile importante pentru noi, maramureșenii. Îi mulțumesc secretarului de stat Dr. Raed Arafat, șeful
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!