Echipele Apelor Române de la nivel central și bazinal- Apele Române Prut-Bârlad, Apele Române Siret, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Române Argeș-Vedea, Apele Romane Dobrogea-Litoral, Apele Române Olt monitorizează situația hidrologică 24/24 și asigură, în timp real, fluxul informațional în situații de urgență.
”Suntem în alertă maximă în teren și pregătiți să intervenim în zonele cu risc crescut de inundații.”, se arată în comunicatul de presă.
În ultimele 24 de ore, mai multe stații hidrometrice din țară au înregistrat cantități de precipitații semnificative, depășind 30 l/mp. Aceste acumulări de apă, căzute într-un interval scurt de timp, au determinat creșteri rapide ale debitelor pe unele râuri, fără a atinge, însă, cotele de inundație.
Pentru prevenirea efectelor negative ale acestor fenomene, echipele Apelor Române au fost mobilizate din timp în zonele vizate. S-au efectuat inspecții în teren, s-a monitorizat în permanență comportamentul lucrărilor hidrotehnice și s-au asigurat secțiunile de scurgere ale râurilor prin degajarea aluviunilor și a vegetației din albiile minore.
În urma ședinței extraordinare a #CMSU, convocată de Ministerul Mediului – România, s-a decis intensificarea măsurilor de prevenire și intervenție în județele afectate. Avertizările emise de Administratia Nationala de Meteorologie RA și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor sunt valabile pentru intervalul 25–28 mai și vizează fenomene severe.
Monitorizarea este strictă, în special în județele Vaslui și Galați, unde riscul de producere a viiturilor este crescut, mai ales în bazinul hidrografic al Prutului.
Echipele sunt în contact permanent cu:
- Instituțiile prefectului din județele vizate;
- Comitetele Locale pentru Situații de Urgență;
- Primării – pentru măsuri imediate: curățarea podețelor, degajarea secțiunilor de scurgere, informarea comunităților;
Avertizări METEO – ANM
25 mai, ora 10:00 – 28 mai, ora 10:00
COD GALBEN: Muntenia, Dobrogea, Moldova, SE Transilvaniei
COD PORTOCALIU: centrul și sudul Moldovei, mare parte din Muntenia
Cantități de precipitații: 50–70 l/mp, izolat peste 80 l/mp
Vânt: până la 90 km/h în zonele montane
Avertizări HIDRO – INHGA
25 mai, ora 12:00 – 27 mai, ora 24:00
COD GALBEN: Olt, Argeș, Siret, Prut, Bârlad, Jijia, râuri din Dobrogea etc.
COD PORTOCALIU: Prut, Siret, Trotuș, Bârlad, Putna, Ialomița, Prahova
Pericol crescut în Vaslui și Galați între 26 mai (ora 22:00) și 27 mai (ora 12:00)
Măsuri dispuse în cadrul CMSU:
- Activarea Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, acolo unde este cazul;
- Informarea IJSU care, la rândul lor, anunță primarii privind avertizările și măsurile urgente;
- Mobilizarea echipelor #ANAR în teren;
- Cooperare permanentă cu #DSU, #ANM și #INHGA.
Vă rugăm să urmăriți doar sursele oficiale!
Consultați în permanență avertizările hidrologice actualizate pe site-urile: www.rowater.ro & www.hidro.ro

Sursa: Apele Române
Partajează acest conținut:


