Într-un moment în care autoritatea instituțiilor fundamentale ale statului este grav afectată, iar încrederea cetățenilor atârnă de un fir de legalitate, numirea unui nou judecător la Curtea Constituțională a României scoate din nou la iveală fisurile majore din sistem. CCR, instituție menită să vegheze la respectarea Constituției, s-a transformat în ultimii ani într-un actor politic cu decizii imprevizibile și, uneori, imposibil de justificat în termeni de echitate juridică.
Numirea lui Mihai Busuioc, cu 79 de voturi din partea Senatului, în funcția de judecător constituțional, vine pe fondul unor acuzații clare și repetate că acesta nu îndeplinește cerința constituțională esențială: minimum 18 ani de activitate juridică. Deși a absolvit Facultatea de Drept în 2002, Busuioc nu a practicat niciodată dreptul ca avocat, magistrat sau consilier juridic, iar activitatea sa s-a desfășurat în zona administrativ-politică – secretar general al Guvernului, apoi președinte al Curții de Conturi. Lipsa unei cariere juridice efective, deși esențială pentru ocuparea unei funcții la CCR, a fost trecută cu vederea într-un gest de obediență politică.
Coincidența că votul din Senat a avut loc chiar pe 24 iunie, Ziua Avocatului Român, adaugă o notă cinică întregului tablou. În timp ce se celebra oficial rolul fundamental al avocatului în statul de drept, Senatul a confirmat la CCR o persoană care nu a exercitat niciodată această profesie și a cărei experiență juridică rămâne, în cel mai bun caz, formală. Este o demonstrație perfectă a disocierii între valorile declarate și practicile reale ale clasei politice.
Această numire nu poate fi desprinsă de contextul exploziv în care a avut loc. În decembrie 2024, CCR a luat o decizie fără precedent: anularea alegerilor prezidențiale, turul I, pe motivul unor nereguli grave, invocând probleme privind desfășurarea scrutinului și încălcarea principiului reprezentativității. Decizia a generat o criză politică și instituțională majoră și a proiectat Curtea ca un jucător cu putere de veto asupra democrației electorale.
Doar câteva luni mai târziu, în mai 2025, CCR a fost chemată să judece o cerere similară, depusă de liderul AUR, George Simion, care solicita anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale desfășurate pe 18 mai a.c. Motivele invocate au fost aproape identice cu cele admise anterior de Curte: lipsă de transparență, deficiențe procedurale, dezechilibru în reprezentare. De data aceasta, însă, CCR a respins cererea ca fiind nefondată. Contrastul între cele două decizii a alimentat și mai mult percepția unui arbitraj politic în locul unuia constituțional. Într-un astfel de climat de neîncredere generalizată, numirea unui judecător contestat exact pe criteriul juridic care ar trebui să fie de netrecut devine o ofensă adusă ideii de legalitate.
În fața Comisiei juridice a Senatului au fost audiați patru candidați:
Mihai Busuioc – susținut de PSD, este președintele Curții de Conturi din 2017. A ocupat funcții-cheie în administrația centrală, precum secretar general al Guvernului, dar nu a exercitat profesii juridice în înțelesul strict al legii. Deși a absolvit Dreptul în 2002, nu există dovezi documentate că ar fi activat ca avocat, magistrat sau consilier juridic. CV-ul său este marcat de funcții politice și administrative, nu de practică juridică propriu-zisă.
Adina Petrescu – propusă de AUR, este avocat de profesie, dar fără expunere profesională sau dosare notabile în spațiul public. În timpul audierilor, a susținut un discurs centrat pe suveranitate și întoarcerea la litera Constituției, fără să poată demonstra o experiență profesională solidă sau contribuții doctrinare în drept constituțional.
Rodica Cușnir – susținută de SOS România, este cadru universitar și senator. Are o carieră axată pe învățământul superior, dar nu există dovezi privind o activitate juridică practică sau specializare profesională aprofundată în drept constituțional. Prezența sa în cursa pentru CCR pare motivată mai degrabă politic decât profesional.
Cristian Augustin Niculescu-Țâgârlaș – candidat independent (senator PNL), este avocat definitiv din 2002, membru activ al Baroului Maramureș, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul juridic. A fost președinte al Comisiei juridice din Senat în legislatura precedentă și este implicat în activitatea de arbitraj comercial național și internațional. Este singurul candidat cu o carieră juridică completă, coerentă și verificabilă, atât în practică, cât și în zona reglementării legislative.
Cu toate acestea, alegerea nu a fost despre competență, ci despre siguranță politică. Absențele unor senatori importanți, precum Titus Corlățean, Robert Cazanciuc sau Cătălin Predoiu, au fost notabile. Fie au evitat o decizie pe care nu o puteau justifica public, fie au preferat să nu își asume deschis o validare discutabilă. În ambele cazuri, tăcerea lor a fost mai elocventă decât orice vot.
Numirea lui Mihai Busuioc la CCR nu este doar un eveniment punctual. Ea este o declarație. O afirmație despre ce contează cu adevărat în procesul de selecție: nu meritul profesional, nu respectarea Constituției, ci loialitatea și conveniența politică. Iar într-un moment în care Curtea Constituțională are mai multă putere ca oricând, acest tip de alegere devine periculos.
România anului 2025 pare hotărâtă să lase statul de drept pe mâinile celor care îi cunosc arhitectura doar din manual sau nici măcar de acolo. Într-o zi dedicată apărării profesiei juridice, Senatul a ignorat flagrant tocmai condiția fundamentală pentru a intra în templul suprem al dreptului. Și poate că, în felul ei, această numire spune adevărul: Constituția, în România, e opțională.
Partajează acest conținut:
