BREAKING NEWS

Grup infracțional organizat destructurat de DIICOT și autoritățile din Olanda: trafic de persoane, exploatare sexuală și spălare de bani

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, au efectuat 18 percheziții domiciliare în județul Prahova, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și spălare de bani.

Din probatoriul administrat a rezultat că, începând cu anul 2020, nouă suspecți au constituit, pe raza municipiului Ploiești, o grupare de criminalitate organizată la care au aderat ulterior și alte persoane. Gruparea a urmărit obținerea de câștiguri financiare considerabile prin exploatarea sexuală a unor tinere recrutate și manipulate, în special prin metoda „Loverboy”.

Victimele erau transportate în mai multe state din Europa, în special în Olanda, unde erau constrânse să practice prostituția sub stricta supraveghere și coordonare a membrilor grupării. Tinerele erau adăpostite în locații controlate de grupare, iar pentru a menține controlul asupra lor, suspecții locuiau împreună cu acestea. În cazul în care unii membri părăseau orașul Amsterdam, erau înlocuiți de alții veniți din România. În situațiile în care victimele încercau să renunțe la activitate, erau supuse unor acte de violență fizică și psihică.

Banii obținuți din exploatare erau însușiți aproape integral de suspecți și erau ulterior transferați, fie fizic, fie prin intermediul instituțiilor financiare, cu ajutorul rudelor și apropiaților. Tot aceștia administrau produsele infracțiunii, cumpărând imobile sau autoturisme pe numele lor și facilitau transportul victimelor în străinătate sau la clienții care solicitau servicii sexuale.

Pentru documentarea activității infracționale, autoritățile din România și Olanda au semnat un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă (JIT), sub egida EUROJUST.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente privind tranzacții financiare și închirieri de imobile, sume importante de bani în euro, cinci pistoale tip airsoft și cu gaz, muniție aferentă, un autoturism de lux, precum și alte mijloace de probă. În paralel, autoritățile olandeze au desfășurat mai multe percheziții domiciliare în locuințele utilizate de membrii grupării pe teritoriul Țărilor de Jos.

Patru persoane au fost reținute, iar pe numele lor au fost emise mandate europene de arestare de către autoritățile olandeze. Alte trei persoane au fost plasate sub control judiciar, iar șase inculpați aflați în Olanda au fost reținuți și arestați preventiv de autoritățile judiciare din această țară.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, se arată în comunicatul transmis redacției.

1000140327-660x1024 Grup infracțional organizat destructurat de DIICOT și autoritățile din Olanda: trafic de persoane, exploatare sexuală și spălare de bani1000140325-816x1024 Grup infracțional organizat destructurat de DIICOT și autoritățile din Olanda: trafic de persoane, exploatare sexuală și spălare de bani

Sursa: DIICOT

Partajează acest conținut: