BREAKING NEWS

Primăria Oradea, executată silit pentru 4,5 milioane de lei. Sile Pușcaș spune că banii sunt blocați și lansează acuzații grave: „Un stat paralel în Bihor”

Un conflict financiar și juridic de milioane de lei dintre Drusal City și Primăria Oradea generează acuzații grave. Omul de afaceri Sile Pușcaș susține că societatea pe care o controlează trebuie să încaseze 4,5 milioane de lei, plus penalități, însă banii ar fi rămas blocați în contul executorului judecătoresc. În declarații acordate Cluj24, acesta acuză intervenții asupra actului de justiție și vorbește despre existența unui „stat paralel” în Bihor.

Potrivit sursei citate, Drusal City a obținut în 2024 o hotărâre în procesul privind executarea silită a Primăriei Oradea pentru suma de 4,5 milioane de lei, la care se adaugă penalități de întârziere. Sile Pușcaș afirmă că societatea încearcă de aproximativ doi ani să recupereze banii prin intermediul unui executor judecătoresc și lansează acuzații directe la adresa administrației locale.

„De doi ani, Drusal City încearcă, prin toate mijloacele legale, să execute, prin executor judecătoresc, Primăria Oradea. Și aici intervine un aspect foarte grav”, susține omul de afaceri. Acesta îl acuză pe primarul Florin Birta că ar fi făcut demersuri pentru a evita poprirea și reclamă intervenția unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, despre care susține că ar fi extins valoarea unui sechestru instituit asupra proprietăților sale.

Omul de afaceri merge mai departe cu acuzațiile și afirmă că situația ar demonstra existența unui sistem de influență asupra instituțiilor din Bihor, făcând referire directă și la Ilie Bolojan.

Ei își permit să sune la procuror și să îi spună ce să facă, sau la poliție. Au făcut un stat paralel. […] Ilie Bolojan a instaurat acest stat paralel în Bihor și acum încearcă să îl extindă și în România, să îl impună peste tot”, susține acesta.

Miza imediată a conflictului o reprezintă însă cele 4,5 milioane de lei. Potrivit lui Pușcaș, suma pe care Drusal City ar trebui să o primească în urma executării silite se află în contul executorului judecătoresc, dar nu poate fi încasată până la soluționarea dosarului în care a fost instituit sechestrul.

Acesta leagă blocarea banilor și de situația datoriilor Drusal către Eco Bihor, administratorul depozitului de deșeuri din Oradea. Pușcaș susține că societatea sa este acuzată că nu își achită obligațiile, în condițiile în care fondurile pe care ar trebui să le primească sunt indisponibilizate.

Este inadmisibil cum intervine un procuror în activitatea unei companii private, iar același procuror ne acuză pe noi că nu plătim datoriile către Eco Bihor SRL. Păi cum să ne plătim datoriile, dacă el ne blochează banii?”, afirmă omul de afaceri.

Sile Pușcaș mai susține că plângerea penală pentru fraudarea creditorilor a fost depusă de primarul Florin Birta, nu de Eco Bihor, societatea care, în opinia sa, ar fi trebuit să sesizeze autoritățile dacă se considera prejudiciată în relația contractuală cu Drusal.

Partajează acest conținut: