România se confruntă cu un episod de vreme severă în intervalul 9 aprilie, ora 10:00 – 11 aprilie, ora 10:00, anunță meteorologii.
Pe parcursul zilei de joi, vântul va sufla cu putere în centrul, estul și sud-vestul țării, atingând viteze de 45–55 km/h, iar în zonele montane rafalele pot depăși 70 km/h.
În același timp, precipitațiile vor cuprinde mare parte din teritoriu, în special regiunile centrale, estice și sudice, unde vor alterna ploaia, lapovița și ninsoarea. În estul și sud-estul Transilvaniei se va depune un strat de zăpadă de până la 6 cm.
La munte, ninsorile vor fi mai consistente, în special la altitudini mari din Carpații Meridionali și Orientali, unde stratul de zăpadă poate ajunge la 10 cm.
Meteorologii avertizează că temperaturile vor fi mult sub normalul perioadei. Pe timpul nopții, în jumătatea de nord a țării, dar izolat și în alte regiuni, se vor înregistra valori negative, favorizând apariția brumei.
Sursa:Prefectura Maramures
Partajează acest conținut:

