Salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureș au intervenit în zona Runcu pentru recuperarea unui bărbat în vârstă de 45 de ani, rănit în timpul unei sesiuni de motocross desfășurate pe un traseu accidentat.
Potrivit reprezentanților Salvamont Maramureș, bărbatul a suferit un traumatism la membrul inferior după ce a căzut în timpul activității sportive. Salvatorii precizează că victima era echipată corespunzător, aspect care ar fi prevenit producerea unor leziuni mult mai grave.
Intervenția s-a desfășurat într-o zonă dificil accesibilă, echipele de salvare fiind nevoite să utilizeze tehnici speciale pentru extragerea victimei din terenul accidentat.
Salvamontiștii au evaluat starea bărbatului și au început imediat procedurile de stabilizare a membrului afectat, folosind atelă vacuum și saltea vacuum pentru imobilizare și transport în siguranță.
Coborârea victimei până la autospeciala montană s-a realizat prin tehnici de coardă, salvatorii utilizând targa specială UT 2000 pentru evacuarea din zonă.
După extragerea din munte, bărbatul a fost predat echipajului SMURD sosit în sprijin și transportat ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Reprezentanții Salvamont Maramureș subliniază importanța purtării echipamentului de protecție în sporturile extreme, dar și rolul intervențiilor rapide în zonele montane greu accesibile.
Partajează acest conținut:

