Polițiștii maramureșeni au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere pe DN 19, în zona de nord a județului, aplicând aproape 30 de sancțiuni contravenționale în doar două ore.
Acțiunea a avut loc în data de 4 iunie, în intervalul orar 14:00 – 16:00, fiind organizată de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău împreună cu polițiști din cadrul Biroului Rutier Sighetu Marmației.
Verificările au fost efectuate pe DN 19, în localitățile Sarasău, Câmpulung la Tisa, Săpânța și Remeți, având ca obiectiv prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță în trafic.
În timpul acțiunii, polițiștii au legitimat aproximativ 70 de persoane și au controlat peste 40 de autoturisme. Pentru monitorizarea respectării regimului legal de viteză, oamenii legii au utilizat aparatura radar din dotare.
La finalul activităților, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.850 de lei. Dintre acestea, 12 au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.
Reprezentanții IPJ Maramureș precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în funcție de evoluția situației operative și de necesitatea prevenirii comportamentelor care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Partajează acest conținut:

