Pasajul de la Clubul Văcarilor din Baia Mare va fi dat în folosință peste aproximativ o săptămână, a anunțat deputatul Ionel Bogdan, fost președinte al Consiliului Județean Maramureș. Potrivit acestuia, investiția reprezintă un obiectiv major pentru municipiul Baia Mare și pentru întreg județul Maramureș, fiind unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră realizate în ultimii ani și unul dintre primele pasaje de acest tip construite în județ.
„Peste numai o săptămână, aglomerația de la Clubul Văcarilor va dispărea. Pasajul de la Clubul Văcarilor va fi dat în folosință, un obiectiv important pentru municipiul Baia Mare și pentru întreg județul Maramureș”, a transmis parlamentarul.
Ionel Bogdan a prezentat și principalele etape care au marcat dezvoltarea proiectului, de la primele demersuri administrative până la apropiata inaugurare.
Astfel, la 15 februarie 2023 a fost semnat, la Ministerul Transporturilor, acordul de parteneriat pentru implementarea proiectului între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș.
La 27 iulie 2023 a fost finalizată revizuirea studiului de fezabilitate, în conformitate cu cerințele Comitetului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor.
Un alt moment important a avut loc la 11 octombrie 2023, când au fost deschise cele șase oferte depuse pentru realizarea investiției și a început procesul de evaluare.
Finanțarea proiectului prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost asigurată la 30 august 2024, odată cu semnarea contractului de finanțare în baza acordului de parteneriat încheiat cu CNAIR și Primăria Baia Mare.
Ulterior, la 10 octombrie 2024, a fost semnat contractul de execuție, cu un termen total de realizare de 12 luni.
Potrivit lui Ionel Bogdan, un moment decisiv pentru continuarea investiției a fost 18 septembrie 2025, când Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat memorandumul care a permis menținerea finanțării prin PNRR și continuarea lucrărilor.
„Guvernul Bolojan a salvat proiectul prin memorandumul care a asigurat continuarea finanțării prin PNRR”, a subliniat deputatul.
Acesta consideră că pasajul de la Clubul Văcarilor va avea un impact semnificativ asupra traficului din municipiu, în special în una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
„Astăzi, acest proiect devine realitate. Alături de pasajul de la Italsofa, va contribui la fluidizarea traficului din Baia Mare și din zona metropolitană. Mă bucur că investițiile ajung să fie finalizate, să fie date în trafic și că băimărenii și maramureșenii vor beneficia de aceste proiecte importante pentru oameni, pentru Maramureș”, a transmis deputatul Ionel Bogdan.
Odată cu deschiderea pasajului, autoritățile se așteaptă la reducerea semnificativă a timpilor de așteptare și la o mai bună conectivitate rutieră în municipiul Baia Mare și în zona metropolitană.
Partajează acest conținut:

