Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au efectuat miercuri, 10 iunie, șase percheziții domiciliare într-un dosar penal de evaziune fiscală, în care prejudiciul estimat depășește 1,35 milioane de lei.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, cercetările fiind coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2018–2023, un bărbat în vârstă de 44 de ani, administrator și asociat al două societăți comerciale, împreună cu contabila firmelor, o femeie de 37 de ani, ar fi înregistrat în evidențele contabile cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale sau care reflectau operațiuni fictive.
De asemenea, cei doi sunt suspectați că ar fi introdus în deconturile de TVA sume fictive la rubrica regularizări taxă dedusă, fără documente justificative, cu scopul diminuării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Prin aceste practici, susțin anchetatorii, ar fi fost cauzat un prejudiciu de 1.352.978 de lei bugetului consolidat al statului.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente și două telefoane mobile, considerate relevante pentru probarea activității infracționale și pentru continuarea cercetărilor.
Totodată, femeia de 37 de ani a fost condusă la sediul poliției pentru audieri.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Autoritățile subliniază că efectuarea perchezițiilor reprezintă o etapă a procesului penal, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței.
Partajează acest conținut:

