BREAKING NEWS

Deputatul Ionel Bogdan: Nu votez singur. Am în spate PNL Maramureş.

Deputatul PNL de Maramureș, Ionel Bogdan, a transmis un mesaj ferm înaintea ședinței Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal, subliniind că poziția pe care o va susține la nivel central este rezultatul consultărilor cu organizația județeană.

Parlamentarul a anunțat că a solicitat opinia colegilor din PNL Maramureș înaintea votului din forul de conducere al partidului, iar răspunsul primit a fost, potrivit acestuia, „clar și fără echivoc”.

„Nu votez singur. Am în spate PNL Maramureș. Astăzi am cerut opinia colegilor din PNL Maramureș înaintea votului din Biroul Politic Național. Răspunsul lor a fost clar și fără echivoc”, a transmis Ionel Bogdan.

Deputatul a precizat că votul pe care îl va exprima în cadrul BPN va fi în concordanță cu voința majorității membrilor organizației județene.

Mesajul său conține și o declarație de susținere pentru Ilie Bolojan, despre care afirmă că beneficiază de sprijinul unei largi părți a partidului, dar și al cetățenilor care își doresc reforme și o administrație mai eficientă.

„Ilie Bolojan nu este susținut doar de lideri politici sau de organizații puternice. În spatele său sunt mii de membri liberali care cred în reformă, în seriozitate și în responsabilitate. Dar, mai presus de toate, sunt cetățenii care își doresc o Românie mai eficientă, mai corectă și mai bine administrată”, a mai transmis parlamentarul liberal.

În finalul mesajului, Ionel Bogdan a subliniat că poziția pe care o va susține la nivel național va reflecta mandatul primit din partea organizației pe care o reprezintă.

Astăzi, vocea PNL Maramureș va fi auzită. Iar votul meu va reflecta această voce”, a concluzionat deputatul.

Mesajul vine într-un moment de tensiune în interiorul Partidului Național Liberal, pe fondul dezbaterilor privind direcția politică a formațiunii și susținerea liderilor partidului în contextul negocierilor pentru formarea noului guvern.

Partajează acest conținut:

Poate ai ratat