Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Baia Mare a făcut public programul liturgic pentru perioada 31 iulie – 2 august, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, invitând credincioșii să participe la slujbele și momentele de rugăciune organizate în acest sfârșit de săptămână.
Vineri, 31 iulie, de la ora 8:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de spovedanii și împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sângele Domnului. În aceeași zi, de la ora 19:00, va avea loc Paraclisul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu, însoțită de rugăciuni de dezlegare pentru toate trebuințele.
Sâmbătă, 1 august, programul începe la ora 8:00 cu Sfânta Liturghie și slujba de pomenire pentru cei adormiți, iar de la ora 19:45 va fi săvârșit Paraclisul Maicii Domnului, urmat de meditații duhovnicești.
Duminică, 2 august, în Duminica a IX-a după Rusalii și a Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice, slujba Utreniei va începe la ora 8:30, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu ora 9:30. Seara, de la ora 19:45, credincioșii sunt invitați din nou la Paraclisul Maicii Domnului și la meditații duhovnicești.
Reprezentanții parohiei îi îndeamnă pe credincioși să participe la slujbele din această perioadă de post și rugăciune, amintind cuvintele Mântuitorului: „Îndrăzniți, Eu sunt! Nu vă temeți!” (Matei 14, 27).
Partajează acest conținut: